1 Decembrie 1918. Povestea lui Vasile Niculescu, eroul anonim al Marii Uniri. Aviatorul care a zburat la -40 de grade

Vasile Niculescu s-a născut la 21 noiembrie 1891 în Fălticeni, judeţul Suceava, şi a murit la 24 aprilie 1981. A urmat o carieră militară ca pilot, după ce a absolvit Seminarul teologic în anul 1915.

În acelaşi an, pe 24 ianuarie, s-a înscris la şcoala de pilotaj de la Băneasa, iar la 15 august a devenit pilot. La 10 iulie este avansat plutonier şi face parte din Corpul de Aviaţie. La 1 octombrie acelaşi an avansează deja la gradul de sublocotenent, notează Descoperă.ro.

Începe războiul şi pentru România, iar Niculescu se oferă pentru a fi trimis pe front. Va face parte din Escadrila de recunoaştere şi bombardament uşor F4. În timpul Primului Război Mondial s-a remarcat în mai multe bătălii, iar la începutul anului 1918 este mutat împreună cu unitatea sa în Basarabia, unde execută mai multe misiuni de recunoaştere şi bombardament împotriva trupelor bolşevice de pe teritoriul românesc. A făcut zboruri de recunoaştere peste Nistru şi a bombardat poziţiile inamice de la Moghilev.

A intrat în istorie datorită zborului istoric pe care l-a efectuat pe 23 noiembrie 1918, atunci când a aterizat pe o câmpie din Blaj cu avionul său Farman 40. Zborul a fost ordonat pentru că Marele Cartier General Român trebuia să dea documente importante Consiliului Naţional Român cu privire la Unirea care avea să aibă loc peste doar câteva zile, pe 1 decembrie 1918.

A fost ales Vasile Niculescu, acum locotenent, deoarece ştia traseul de zbor. În vara anului 1917, trecuse Carpaţii cu avionul, lansând manifeste în Transilvania. Din cauza iernii extrem de aspre, era nevoie de cineva cu experienţă, iar aerul era singura cale de transmitere a documentelor care comunicau oficial dorinţa de unire cu Ardealul, mesaj hotărâtor pentru convocarea Marii Adunări de la Alba Iulia.

În dimineaţa cu ceaţă a zilei de 23 noiembrie, avionul Farman a trecut munţii la altitudinea de 2.600 de metri, iar întrucât carlinga era deschisă, Niculescu, împreună cu căpitanul Victor Precup, aveau feţele acoperite şi un strat gros de îmbrăcăminte pentru a face faţă gerului. După doar 2 ore şi 15 minute, aceştia au ajuns la destinaţie.

Cei doi au fost întâmpinaţi cu entuziasm de oamenii adunaţi acolo pentru că erau printre primii români care au trecut în Ardeal după semnarea Păcii de la Bucureşti în primăvara lui 1918.

Piloţii au mers la Palatul Mitropolitan, iar avionul a fost păzit de soldaţii din Garda Naţională, care se schimbau la fiecare oră.

La 6 seara a avut loc şedinţa festivă în restaurantul Patria, unde Vasile Suciu, preşedintele Consiliului Naţional Român din Blaj, a anunţat că echipajul va reveni la Bacău pentru a da vestea că Transilvania se va uni cu ţara.

La plecarea din a doua zi, avionul ducea un document oficial, răspunsul ardelenilor, consecinţa celui mai important eveniment din istoria românilor.

După acest moment, era de aşteptat ca locotenentul Vasile Niculescu să primească Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III-a. Acest lucru nu s-a întâmplat.

„Zborul acesta rămâne înscris în istoria şi în analele întregirii neamului românesc”

Eroul a început să se retragă, încetul cu încetul, în anonimat, dispărând din manualele de istorie. Niculescu va continua misiunile militare. Pe 23 iunie 1919, într-un zbor de recunoaştere în Transnistria, pilotul aterizează forţat în spatele liniilor bolşevice din cauza unei defecţiuni la motorul avionului. Este capturat de comunişti şi va fi eliberat peste o lună. Prin Înaltul Decret Regal nr. 5.634 din 24 octombrie 1923 a fost avansat la gradul de căpitan.

Cariera de pilot militar a încetat în 1926 la cererea sa şi este transferat la Centrul de recrutare Rădăuţi. După câţiva ani, fostul pilot ajunsese în Regimentul 96 Infanterie, iar în 1937 era căpitan în rezervă.

După cel de Al Doilea Război Mondial, foarte puţină lume îşi mai amintea de tânărul locotenent care a zburat deasupra Carpaţilor în iarna lui 1918. Printre ei se afla celebrul aviator Andrei Popovici, fostul comandant al Grupului 2 Aeronautic Tecuci, care i-a trimis o scrisoare în decembrie 1961 în care spunea: „Nu este prilej de sărbătoare creştinească şi naţională, care să nu trezească în mine amintirea zborului Domniei tale la Blaj, atunci, la începtul iernii, în anul 1918. Zborul acesta rămâne înscris în istoria şi în analele întregirii neamului românesc. Camarazii tăi zburători te-au aşezat pe cel mai înalt punct al unei întreprinderi zburătoreşti din războiul cel mare şi sfânt. S-a văzut nedreptatea pe care conducătorii ţării din acele vremuri au avut-o faţă de dumneavoastră, de a nu va acorda cinstea cuvenită pentru acel zbor istoric. Nu ştiu de ce, dar parcă tot n-am pierdut nădejdea că voi asista la preamărirea şi la actul de dreptate ce vi se cuvine”.

Într-o altă scrisoare din 1 noiembrie 1967, Ionel Pop, membru al Consiliului Naţional Român Central, îi spunea fostului pilot: „…sunt cu sufletul înălţat de amintirea glorioaselor zile din iarna anului 1918 şi nu-mi lipsesc câteva lacrimi din ochii obosiţi. Da, mult stimate domnule locotenent aviator, sunt acelaşi Ionel Pop, care la 23 noiembrie 1918, a alergat într-un suflet să vă primească şi să vă îmbrăţişeze pe Câmpia Libertăţii din Blaj unde aţi aterizat. Nu se uită marele fapte ale unui zburător-erou. Îl uită numai politicienii, cei care au luptat pentru România Mare nu pot să facă aşa ceva. Iar dumneavoastră aţi contribuit din plin la Marea Unire. Şi asta nu se uită!”

După cariera militară, a devenit ceasornicar şi a murit în anonimat, la 89 de ani, la data de 24 aprilie 1981 în cimitirul din Rădăuţi.

Foarte recent, în anul Centenarului, aviatorul Vasile Niculescu a devenit cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Bacău.