- Home
- Social
- (01.12.2020, 05:00)
- Departamentul Social - Mediafax
1 decembrie 2020, Ziua Naţională a României. În acest an, românii sărbătoresc Ziua Marii Uniri fără paradă militară şi cu mască de protecţie
- Pe 1 decembrie, românii sărbătoresc Ziua Naţională şi rememorează Marea Unire din 1918.
- Formarea României Mari: Momentul istoric marchează întregirea ţării prin alăturarea Transilvaniei.
- Ceremonia de la Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naţionale a României se va desfăşura fără paradă militară şi fără public.
- Brigada Rutieră a Capitalei anunţă mai multe restricţii de circulaţie valabile marţi în Bucureşti.
- Iată şi programul de circulaţie la metrou anunţat de Metrorex cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
Urmărește
3374 afișări
În ultimul an, epidemia de COVID-19 a adus multe schimbări în viaţa oamenilor. Totuşi, un lucru a rămas valabil: de 1 Decembrie, românii celebrează Ziua Naţională cu aceeaşi bucurie ca în anii trecuţi. Pentru că sărbătoarea nu constă doar în parade miliatre, hore şi îmbrăţişări în plină stradă. E o stare de spirit.
Zilele libere cu ocazia Sfântului Andrei şi a sărbătorii de 1 Decembrie i-au prins pe oameni cu gândul la alegerile parlamentare, la vaccinul anti coronavirus, la posibilitatea de a reveni la viaţa normală, dar şi la prima zăpadă, de care s-au bucurat copiii, dar şi adulţii din Bucureşti şi alte oraşe din ţară. Iar pentru cei curioşi de ce surprize le va mai rezeva vremea în luna decembrie, ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.
Dacă în anii trecuţi vremea prietenoasă era semn bun pentru paradele miliatre organizate de autorităţi în marile oraşe ale ţării, în 2020 vom avea parte de un 1 Decembrie diferit.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Paradă militară de 1 decembrie: fără public, la ceremonia de Ziua Naţională a României
După de ministrul Apărării a sugerat că ceremonia de la Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naţionale a României ar putea să nu aibă loc anul acesta, Klaus Iohannis a anunţat că aceasta se va desfăşura fără paradă militară şi fără public.
Preşedintele României a spus că în acest an „vom onora curajul şi sacrificiile înaintaşilor noştri făcând noi înşine sacrificiul de a renunţa la bucuria participării împreună la manifestările publice tradiţionale, însă cu siguranţă vom fi împreună în spirit, ca o naţiune puternică mereu unită şi solidară atunci când în joc este chiar salvarea ţării”.
Autorităţile au decis ca ceremonia care are loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fie „extrem de restrânsă”, cu invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical.
„Va fi aşadar o ceremonie scurtă, fără paradă militară şi din păcate fără participarea publicului larg. Recomandarea experţilor este de a renunţa la orice fel de reuniuni şi întâlniri publice sau private, acestea accelerează răspândirea virusului. Sunt recomandări pe care vă îndemn să le respectăm inclusiv de 1 decembrie”, a afirmat Iohannis.
Greenpeace: Parada Verde de 1 Decembrie, organizată la Arcul de Triumf din Bucureşti
În schimb, Greenpeace va organiza o paradă aparte cu ocazia Zilei Naţionale a României. Parada Verde de la Arcul de Triumf din Bucureşti înlocuieşte tehnica militară cu unelte pentru apărarea planetei. Organizaţia de mediu transmite un mesaj de pace întregii Românii: „Moldova, Ardealul, Ţara Românească, unite pentru climă!”
Evenimentul va fi transmis live, pe YouTube, începând cu ora 8.00.
1 decembrie 1918, Ziua Marii Uniri. Semnificaţia zilei de 1 decembrie pentru români
1 decembrie nu a marcat mereu Ziua Naţională, ci fost promulgată în 1990 de fostul preşedinte Ion Iliescu şi publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august al aceluiaşi an. În trecut, între 1866 şi 1947, românii sărbătoreau Ziua Naţională pe 10 Mai, data la care Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen şi-a depus în anul 1866 jurământul în faţa adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. Tot pe 10 mai a fost proclamată şi independenţa României din 1877.
Odată cu abdicarea Regelui Mihai I şi cu proclamarea Republicii Populare Române, Ziua Naţională a fost schimbată în 23 August, sub numele oficial de „ziua insurecţiei armate antifasciste”. Această zi a marcat şi începutul revoluţiei populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.
La 1 Decembrie 1918, Marea Adunare de la Alba-Iulia a adoptat rezoluţia care atesta unirea tuturor românilor din provinciile istorice cu România formată până la acea dată doar din Ţara Românească şi Moldova. În ziua de 11 decembrie 1918, regele Ferdinand a ratificat Legea Unirii printr-un decret, aceasta fiind votată ulterior de Adunarea Deputaţilor.
În prezent, data de 1 Decembrie este sărbătoare publică, românii amintindu-şi an de an de lupta asiduă pe care au dus-o strămoşii lor pentru a aduce poporul sub acelaşi steag. Este un moment solemn, dar şi de bucurie, care le oferă oamenilor ocazia de a se reconecta la valorile naţionale şi la spiritul neamului. Cu ocazia Zilei Naţionale au loc numeroase manifestaţii militare şi religioase în întreaga ţară, dar mai ales în Capitală şi la Alba Iulia, locul unde s-a înfăptuit Unirea.
Oamenii se adună în numere ameţitoare la paradele organizate cu această ocazie, asistând la ceremoniile organizate de către oficiali şi la depunerile de coroane şi jerbe de flori la monumentele eroilor. De asemenea, românii sărbătoresc ziua de 1 Decembrie şi prin concerte de muzică populară în aer liber, unde se consumă preparate tradiţionale. Nu în ultimul rând, patrioţii arborează cu mândrie tricolorul, simbol al Unirii din 1918 şi al solidarităţii naţionale.
Restricţii de circulaţie în Bucureşti. Ceremoniile organizate pe 1 decembrie, de Ziua Naţională
Brigada Rutieră a Capitalei anunţă mai multe restricţii de circulaţie valabile în Bucureşti luni şi marţi, pentru organizarea ceremoniilor oficiale cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Astfel, marţi, 1 decembrie, între orele 5.00 şi 16.00, traficul rutier va fi restricţionat pe străzile:
- pe Şos. Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi str. Arh. Ion Mincu cu menţiunea că în Pasajul Presei Libere se va putea permite circulaţia doar către Piaţa Montreal, iar pe str. Arh. Ion Mincu traficul rutier se va desfăşura normal;
- pe Bd. Mareşal Prezan, între Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Arcului de Triumf, precum şi străzile adiacente;
- pe str. Alexandru Constantinescu, între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf;
- pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu, între Bd. Mărăşti şi Piaţa Arcului de Triumf, precum şi străzile adiacente;
- pe Str. Docenţilor, între Str. Clucerului şi str. Gheorghe Brătianu, precum şi pe străzile adiacente;
- pe Str. Clucerului, între Str. Arh. Ion Mincu şi Bd. Mareşal Averescu.
De asemenea, până în 1 decembrie, la ora 16.00, se va rezerva alveola staţiei S.T.B. din Piaţa Arcul de Triumf, sensul de mers dinspre Bd. Constantin Prezan către Piaţa Presei Libere, iar de duminică, de la ora 22.00, până marţi, la ora 16.00, se va interzice staţionarea autovehiculelor pe Str. Docenţilor.
Puteţi consulta rutele ocolitoare recomandate AICI.
Metrorex: Programul de circulaţie la metrou, de 1 decembrie, Ziua Naţională
În mesajul transmis de Metrorex, compania urează „La mulţi ani” cu ocazia zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României.
Totodată, Metrorex informează că trenurile de metrou vor circula conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale pe toate magistralele.
Conform programului de circulaţie din zilele nelucrătoare şi sărbători legale afişat pe site-ul Metrorex, circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară între orele 5:00-23:00, cu menţiunea că ultimele trenuri de metrou pleacă la ora 23:00 din staţiile de capăt ale liniilor de metrou, iar la staţiile Piaţa Unirii 1 şi Piaţa Unirii 2 se aşteaptă transferul călătorilor între Liniile de metrou 1,3 si 2.
Începând cu 1 mai 2018 circulaţia trenurilor de metrou pe Linia M4 se desfăşoară în toate zilele săptămânii, la un interval de circulaţie de 11-12 minute.
Programul marilor magazine de 1 decembrie
An de an, marile magazine anunţau program scurt pentru această perioadă, dar în 2020, din cauza restricţiilor de deplasare şi a programului deja restricţionat de autorităţi, mai multe supermarketuri şi hipermarketuri au anunţat că nu îşi vor modifica programul de funcţionare. CITEŞTE AICI MAI MULT.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Zelensky: Ucraina se va alătura NATO dacă Trump doreşte / Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
-
astăzi, 14:20