Prima pagină » Social » ÎMPUŞCĂTURI ÎN TRAFIC. Un tânăr a fost rănit

ÎMPUŞCĂTURI ÎN TRAFIC. Un tânăr a fost rănit

Un tânăr a fost rănit, joi, după ce a fost împuşcat cu un pistol cu bile, în urma unei altercaţii în trafic care a avut loc pe o stradă din Iaşi, la ora transmiterii acestei ştiri bărbatul care a folosit arma fiind audiat la Poliţie.
ÎMPUŞCĂTURI ÎN TRAFIC. Un tânăr a fost rănit
Mona Hera
25 apr. 2013, 15:22, Social

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Iaşi, conflictul a avut loc pe o stradă din zona Bularga din municipiul Iaşi, între un taximetrist şi un tânăr aflat la volanul unei alte maşini.

Cei doi s-au certat în trafic, iar la un moment dat taximetristul a folosit un spray lacrimogen, fapt care l-a enervat pe tânăr, astfel că acesta a scos un pistol cu bile de cauciuc şi l-a împuşcat pe taximetrist.

Taximetristul, care a fost rănit în urma altercaţiei, a fost transportat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjâiac, a declarat că tânărul care a folosit pistolul avea permis pentru armă neletală. Ea a precizat că tânărul a fost dus la Poliţie, unde la ora transmiterii acestei ştiri este audiat.