1 MAI LA MARE: Turiştii se vor putea plimba cu autobuzele etajate. Care este preţul biletelor

Autobuzele etajate vor fi reintroduse în circulaţie, miercuri, pentru turiştii care îşi vor petrece minivacanţa de 1 Mai pe litoral, aceste mijloace de transport urmând să circule zilnic, la intervale de o jumătate de oră, între Gara Constanţa şi staţiunea Mamaia.

Urmărește
491 afișări
Imaginea articolului 1 MAI LA MARE: Turiştii se vor putea plimba cu autobuzele etajate. Care este preţul biletelor

1 MAI LA MARE: Turiştii se vor putea plimba cu autobuzele etajate. Care este preţul biletelor (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome de Transport Constanţa, autobuzele etajate vor intra în circulaţie de miercuri şi vor avea program de funcţionare zilnic, între orele 10.00 - 18.00. Lungimea unei curse este de aproape 30 de kilometri şi este parcursă în aproximativ o oră şi jumătate, pe traseu existând 14 staţii.

Preţul unui bilet de călătorie pentru autobuzele etajate a fost stabilit la 5 lei, tichetele putând fi achiziţionate din autobuz. Valabilitatea unui bilet este de trei ore, astfel că pasagerii pot coborî într-o staţie şi vizita un obiectiv turistic, iar apoi îşi pot continua călătoria cu un alt autobuz, cu acelaşi bilet.

Peste 40.000 de turişti sunt aşteptaţi să petreacă pe litoral minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, preţurile la cazare fiind cuprinse între 45 de lei de persoană pentru o noapte la un hotel de două stele şi 220 de lei de persoană la un hotel de cinci stele din Mamaia.

Primii turişti au ajuns la mare încă de la sfârşitul săptămânii trecute, cei mai mulţi aflându-se în staţiunele 2 Mai şi Vama Veche, unde şi-au instalat corturile.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici