11 medici confirmaţi cu noul coronavirus în Suceava
”În data de 21.03.2020 sunt internaţi în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Suceava 11 medici testaţi pozitivi la testul pentru COVID din secţiile: UPU, Boli Infecţioase, Pneumologie şi Ortopedie.”, a anunţat, printr-un comunicat de presă Mircea Macovei, directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava.
Potrivit sursei citate, au fost luate mai multe măsuri, printre care izolarea medicilor la domiciliu, iar în funcţie de agravarea simtomatologiei se decide internarea.
Directorul medical al spitalului a anunţat că aceştia sunt trataţi conform protocolului.
„În magazia spitalului judeţean există în momentul de faţă aproximativ 725 de kituri de echipamente medicale care vor fi repartizate pe secţii şi vor fi utilizate conform planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul pandemiei.”, se arată în comunicat.
În acest moment, 367 de bolnavi de coronavirus sunt oficial în România. Peste 5.000 oameni se află în carantină ori izolare. La ora 20:00 Marcel Vela, ministrul de interne, va susţine o declaraţie e presă.
O pacientă diagnosticată cu coronavirus şi internată la Spitalul din Suceava a intrat sâmbătă seară în stop cardio-respirator, fiind transferată de urgenţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, anunţă HotNews.
Potrivit sursei citate, pacienta a fost internată iniţial la Suceava, apoi transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 64 de ani, cu probleme cardiace, care ar fi venit recent din Dubai.
Rămâi pe Mediafax.ro pentru noi date