112 oameni infectaţi cu coronavirus la biserică. Autorităţile se tem că numărul îmbolnăvirilor va creşte şi printre contacţii lor direcţi
Un focar de COVID-19 a fost indentificat în oraşul german Frankfurt, după ce 180 de persoane au participat la o slujbă religioasă într-o biserică baptistă.
Sâmbătă, bilanţul îmbolnăvirilor ca urmare a slujbei care a avut loc în urmă cu două săptămâni era de 40 de pacienţi. Astăzi, autorităţile germane au transmis că 112 oameni au fost testaţi pozitiv, iar alte 150 de persoane, contacţi direcţi, sunt suspectate.
„În urma celor întâmplate ar fi potrivit să purtăm mască pentru a ne proteja şi va trebui să ne abţinem de la a cânta împreună”, au transmis ulterior reprezentanţii bisericii.
Comunitatea baptistă din Frankfurt a anunţat suspendarea tuturor serviciilor religioase.