- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.08.2023, 16:52)
- Cosmin Pirv
12 milioane euro pentru investiţii transfrontaliere România-Ucraina în educaţie şi sănătate
Comitetul de Monitorizare al Programului Interreg NEXT România-Ucraina a aprobat, marţi, Ghidul solicitantului pentru proiectele de investiţii transfrontaliere. Apelul de proiecte, în valoare de 12,6 milioane de euro, va fi lansat în zilele următoare.
Urmărește
176 afișări
12 milioane euro pentru investiţii transfrontaliere România-Ucraina în educaţie şi sănătate
Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, în cadrul reuniunii, reprezentanţii României şi ai Ucrainei au aprobat criteriile de acordare a finanţării pentru proiectele care au o componentă de investiţii în valoare de minimum 500.000 euro, precum şi modul în care se vor derula selecţia, evaluarea şi contractarea proiectelor.
În cadrul acestui apel de proiecte vor putea fi depuse solicitări care vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea infrastructurii de educaţie şi sănătate din judeţele de graniţă din România, respectiv Satu Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani şi Tulcea, şi din oblasturile Zakarpattia, Ivano-Frankivsk, Cernăuţi şi Odesa din Ucraina.
Apelul va fi lansat zilele următoare, iar cei interesaţi vor avea la dispoziţie 4 luni pentru a depune cererile de finanţare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
Tot marţi, Autoritatea de Management a prezentat reprezentanţilor celor două ţări cerinţele pentru finanţarea proiectelor cu valoare mică, pentru a care a fost publicat pentru consultare Ghidul solicitantului. Termenul pentru transmiterea observaţiilor şi sugestiilor celor interesaţi, cu privire la conţinutul documentului, este 31 august 2023.
Programul Interreg NEXT România-Ucraina are un buget de 54 milioane de euro, fonduri nerambursabile, la care se va adăuga contribuţia naţională. Vor putea primi finanţare proiecte care aduc beneficii comunităţilor de la frontieră în domenii precum sănătatea, educaţia, turismul şi cultura, adaptarea la schimbările climatice şi managementul frontierei.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
VIDEO | Dinu Gheorghe, condus pe ultimul drum! Ce nume grele din fotbalul românesc nu l-au uitat și i-au adus un ultim omagiu
CANCAN.RO
O badantă tinerică s-a angajat în casa unui pensionar de 90 de ani. Ce îi făcea bătrânul, când femeia dădea cu aspiratorul
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe