Procurorii DNA au sesizat instanţa cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei pentru Constantin Cîrje, ofiţer de poliţie judiciară din Poliţia Sector 3, la data faptei (din Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice). Acesta a recunoscut că a luat mită.
În perioada 13-24 octombrie 2016, bărbatul, în calitate de ofiţer judiciar, a cerut de la administratorul unei societăţi comerciale, coinculpat în cauză, două centrale termice, boiler şi accesorii, iar ulterior, în data de 1 noiembrie 2016, a primit prin intermediar, aceste bunuri în valoare totală de 34.895 lei.
„Inculpatul Cîrje Constantin, pe parcursul urmăririi penale, a consemnat suma de 34.895 lei în vederea confiscării speciale prin echivalent. Pretinderea şi primirea s-au făcut de către ofiţerul de poliţie în legătură cu atribuţiile sale serviciu, astfel încât acesta să dispună o soluţie favorabilă omului de afaceri într-un dosar de evaziune fiscală”, mai transmit procurorii.
Bărbatul a declarat în faţa avocatului că recunoaşte faptele, acceptă încadrarea juridică şi este de acord şi cu pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, mai informează DNA.