- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
134 de localităţi din Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea nealimentate cu energie
Alimentarea cu energie electrică este întreruptă, miercuri seară, în 134 de localităţi din judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea, din cauza ninsorii şi a vântului, intervenţiile fiind îngreunate pentru că instalaţiile sunt acoperite cu gheaţă, a anunţat Enel Distribuţie Dobrogea.
134 de localităţi din Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea nealimentate cu energie (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)
Potrivit datelor centralizate până miercuri, la ora 20.00, în judeţul Constanţa sunt 16 localităţi fără curent electric, 14 linii de medie tensiune avariate total şi alte patru parţial, 150 de posturi de transformare inactive şi un stâlp rupt.
În judeţul Călăraşi, din cauza ninsorii, a chiciurei şi vântului este întreruptă alimentarea cu energie electrică în 76 de localităţi, 30 de linii de medie tensiune sunt avariate total şi opt parţial, 490 de posturi de transformare sunt inactive şi 37 de stâlpi de medie tensiune sunt rupţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Începe depunerea jurământului de înstituire a noului Guvern al României
-
Incendiul izbucnit în Dâmboviţa după un accident între 2 cisterne, una încărcată cu GPL, stins / Două cisterne s-au ciocnit pe DN 72, în Dâmboviţa.
-
Zelenski: Dependenţa Slovaciei de reusrsele Rusiei este o mare problemă de securitate pentru Europa
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
În judeţul Ialomiţa, alimentarea cu energie electrică este întreruptă în 20 de localităţi. Opt linii de medie tensiune sunt avariate total şi alte două parţial, 157 de posturi de transformare sunt inactive şi 12 stâlpi de medie tensiune sunt rupţi.
În judeţul Tulcea au rămas fără curent electric 22 de localităţi. Şase linii de medie tensiune sunt afectate total şi alte trei parţial, 64 posturi de transformare sunt inactive şi opt stâlpi de medie tensiune sunt rupţi.
Numărul echipelor Enel Distribuţie Dobrogea din cele patru judeţe a fost suplimentat în cursul zilei de miercuri, acestea fiind pe teren în toate zonele unde se înregistrează întreruperi în alimentarea cu electricitate, potrivit sursei citate.
Accesul echipelor de intervenţie este îngreunat în majoritatea zonelor, din cauza condiţiilor meteo. Vântul bate în continuare cu putere şi, din cauza precipitaţiilor, în mai multe zone instalaţiile sunt acoperite cu gheaţă, ceea ce poate duce la ruperea cablurilor.
"Echipele de intervenţie Enel Distribuţie Dobrogea vor acţiona şi pe parcursul nopţii, dar şi în cursul zilei de mâine, pentru remedierea cât mai multor defecţiuni produse de fenomenele meteorologice şi reluarea alimentării cu energie electrică a localităţilor afectate, cât mai curând posibil", precizează sursa citată.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO