Până astăzi, 15 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.165 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.817 au fost declarate vindecate şi externate. Până astăzi, 1427 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 14.06.2020 (10:00) – 15.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (11 bărbaţi şi 6 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Iaşi, Maramureş, Bucureşti, Mureş, Olt, Suceava şi Tulcea.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 4 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 166 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 175 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 1.331 de persoane. Alte 92.734 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 377 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.224 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 143 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 175.350 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, ieri, 2 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.
Totodată, în data de 14 iunie a.c., 88 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 3.393 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franţa, 681 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 114 cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 29 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.