17 decembrie 1989. Nicolae Ceauşescu: „Să lichidăm repede ce este în Timişoara” / Revoluţia română 1989

Constantin Cosovan, cercetător la Institutul Universitatea Politehnică Timişora, a descris care era atmosfera în oraş la 17 decembrie 1989.

„În Timişoara problema a început cu evacuarea pastorului Tökes, pastor care acuma se înţelege că ştia şi probabil a fost dirijat într-o astfel de acţiune, pastor care a organizat la sediul bisericii în care slujea, pe lângă slujbele pe care le făcea şi acţiuni cu caracter antinaţional. O serie de zeloşi ai vechiului regim au tăbărât noaptea la 3-4 şi l-au evacuat În acest context mulţimea de oameni, populaţia, a fost foarte iritată. S-a creat o stare de tensiune şi de revoltă generalizată.

„S-a încercat supravegherea cu ajutorul unui elicopter”

Totul a culminat cu scoaterea armatei în ziua de duminică 17 decembrie pe străzile oraşului, de dimineaţă de la 8,30-9.00, care a defilat în lung şi-n lat cântând, mărşăluind şi incitând populaţia. Defilarea în forţă a armatei i-a făcut pe oameni să se adune în număr mai mare ca de obicei, duminica după-amiază. La început au fost cete de copii care păreau nevinovaţi şi care s-au dedat la spargeri şi devastări, lucru care a incitat întreaga populaţie, nu a le continua exemplul, dar a-şi manifesta totuşi un sentiment de mulţumire şi care a făcut să iasă armata şi să se opună acestor spargeri, de altfel nejustificate. Nu a fost prea greu să se intre în conflict cu forţele de ordine, care a degenerat după orele după amiezii. Pe acest fond s-a încercat supravegherea întregii populaţii a Timişoarei cu ajutorul unui elicopter care a umblat deasupra oraşului peste tot şi se pare că din el s-a şi tras. Totul a fost euforic până când, odată cu lăsarea serii au picat şi primii morţi. Primii morţi i-au pus pe oameni în situaţia în care nu mai aveau ce pierde.

În ziua de 17 eram ofiţer de serviciu pe institut. Când am ieşit în stradă am constatat că în faţa Spitalului de Ortopedie erau câteva sute de oameni întinşi pe jos, răniţi, în jurul orei 20,30 când lumea a fost fugărită din centru şi mergând spre domiciliu erau urmăriţi, hăituiţi şi pe ( străzile n.n.) laterale, împuşcaţi.

Starea asta am interceptat-o pe Bulevardul Mihai Viteazul când am urmărit cum au fost alungaţi din centru spre Piaţa Bălcescu câteva mii de oameni, mai mult sau mai puţin turbulenţi, din care, din când în când, câte unul, doi cădea. Aceştia căzuţi erau adunaţi şi aduşi la Spitalul de Ortopedie, de-aici, de pe Mihai Viteazul. Către orele 22 nu mai puteam circula pe stradă. Cei răniţi erau interogaţi în stilul de atunci, li se lua datele şi se comunica prin staţie la o bază. Către orele 23 am ajuns către domiciliu, în partea opusă a oraşului, cu frică şi emoţii să nu mă împuşte cineva. De peste tot se trăgea”, a afirmat Constantin Cosovan, într-un interviu realizat de Adrian Onică la Timişoara, în maI 1997, şi publicat pe memoriatimisoarei.ro.

„Numai sora mea şi încă o persoană erau puse în sicriu”

Pentru Cristina Boţoc, seara zilei de 17 decembrie 1989 a fost ultima în care a văzut-o în viaţă pe sora ei geamănă, Luminiţa. A găsit-o după o lună, într-o groapă comună. Fusese împuşcată în zona inimii.

„Mă numesc Boţoc Cristina, m-am născut în Timişoara în 16 aprilie 1976, naţionalitate română, studii - am terminat liceul, actualmente sunt studentă. În ziua de 17 decembrie a fost duminică. Mi-aduc aminte că am fost la biserică. Obişnuiam să mă duc la biserică şi după aia la un film. Am observat că în faţa cinematografului Capitol erau foarte mulţi oameni, iar în jurul primăriei erau soldaţi. M-am întors acasă şi pe la orele 19-19,30, am auzit nişte oameni care strigau <Jos Ceauşescu !>, >Români veniţi cu noi !”. Şi-atunci hai să mergem să vedem ce se întâmplă. Sora mea geamănă mânca, era la masă. Când am auzit că nişte oameni strigă, le-am spus alor mei să ne lase. N-au fost de acord prima dată, după aia, la insistenţele noastre, au zis <Bine, dar să veniţi înapoi>. Aveam 13 spre 14 ani. Sora mea cum a auzit s-a îmbrăcat şi-a fugit pe scări. Când am ajuns jos, sora mea mi-a zis să mergem cu ei, eu am zis că nu. Atunci a plecat. În seara aia am aşteptat-o să vină, nu a venit. A doua zi am mers şi-am căutat-o pe la prieteni, cunoştinţe, nu am găsit-o. Peste două zile am mers şi-am căutat-o la spital, după trei sau patru zile am aflat că fusese împuşcată. A fost împuşcată în zona inimii, în Calea Lipovei. După câteva zile m-am dus cu tatăl meu la Clinici să ne interesăm dacă nu cumva este acolo şi atunci m-am îmbrăcat fix cum a fost ea îmbrăcată în ziua de 17. Ştiu că am ajuns acolo dimineaţa pe la şase şi ştiu că cel care făcea autopsii în momentul în care a dat cu ochii de mine a rămas foarte şocat şi-a spus că nu se poate, <La fata asta eu i-am făcut autopsia aseară>. I-a explicat tatăl meu că de fapt eu sunt sora ei geamănă şi autopsierul a spus că toţi răniţii au fost duşi la Spitalul Judeţean. De atunci tot am căutat. Am găsit-o după o lună, în 15 ianuarie în Groapa Comună din Cimitirul Eroilor. Ştiu că administratorul cimitirului avea poze cu fiecare mort care se afla în groapă. Au fost opt sau nouă morţi, dintre care numai sora mea şi încă o persoană erau puse în sicriu. Restul erau puşi în lăzi din placaje. Am luat-o, am îngropat-o şi cam asta este”, a declarant Cristina Boţoc într-un  interviu realizat de Adrian Onică la Timişoara pe 9 aprilie 1997, conform memoriatimisoarei.ro.

„Fata mea era acolo, în groapa comună”

Tatăl celor două fete, Virgil Boţoc, a povestit la rândul său, cât şi-a căutat fiica, cum a găsit-o şi cum i s-a falsificat cauza morţii pentru a ascunde decesul prin împuşcare.

„Dimineaţa când am văzut că n-o venit fata acasă am zis c-o mers la o colegă de-a ei să doarmă acolo Am plecat în Calea Lipovei. În Calea Lipovei primesc informaţii că o fată îmbrăcată în fâş roşu a fost împuşcată şi a fost dusă cu salvarea la Clinicile Noi. Mă duc la Clinicile Noi, asta a fost în data de 19. cu sora ei geamănă Cristina îmbrăcată în acelaşi fel cu Luminiţa. şi-am vorbit cu autopsierul. Autopsierul zice că <aşa fată o fost la noi, moartă> şi că o fost dusă la morga judeţeană. M-am dus în 20 la morga judeţeană, n-am avut acces, am vorbit cu domnul doctor Dressler, zice că <nu este niciun mort în morgă>. Am venit acasă. Venind acasă am trecut pe lângă Cimitirul Săracilor din Calea Lipovei şi am văzut jumătate de sicriu scos din pământ. Mi-o fost frică să mă bag, că se trăgea. În 21 dimineaţa, l-am luat pe vecinu, n-am putut să ne băgăm în cimitir pentru că ne-o fost frică. În 22 dimineaţa, iară m-am dus cu vecinu în cimitir. Atunci am început să dezgropăm. Şi-am găsit morţi. Este fapt real şi este om care trăieşte, care o fost dus la groapă acolo şi-o reuşit să scape, o plecat în pielea goală până acasă. O fost şi la proces, o fost dat afară din proces.

După aia am văzut că nu-mi găsesc fata, am început cu Tribunaul Militar, am depus o declaraţie cu fotografie şi-o spus că sunt arestaţi 51 de terorişti. O spus să vin peste o săptămână. Peste o săptămână o spus că n-o recunoscut-o niciunul, mai erau trei terorişti. În 15 ianuarie vin de la Tribunal; eu lucram la cimitir. Toţi colegii mei, echipa pe care-o conduc eu, eram îmbrăcaţi în haine de doliu. Mi-or spus <Ţi-am găsit fata>. Când m-am dus fata mea era acolo în groapa comună, lângă ea mai erau 11, toţi neidentificaţi. Am luat-o, am făcut înmormântarea creştineşte, după aia o început judecata. Mi s-a dat pe certificatul de deces că ar fi fost moartă de hepatită. Am fost apoi la domnul doctor Dressler şi i-am spus <Domnule doctor, daţi-mi unul din familia Boţoc care a fost bolnav de hepatită>. Mi-o dat până la urmă pe certificatul de deces: <moartă prin împuşcare>, a dezvăluit Vigil Boţoc, într-un interviu realizat de Adrian Onică la Timişoara, la 11 aprilie 1997, si publicat pe memoriatimisoarei.ro.

Ceauşescu: Să lichidăm repede ce este în Timişoara

La şedinţa Comitetului Politic Executiv  al CC al PCR, din 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu are o atitudine foarte dură la adresa minstrului Apărării, Vasile Milea, ministrului de Interne, Tudor Postelnicu, şi şeful Securităţii, Iulian Vlad, pentru că a scos armata fără muniţie de război. Redăm un fragment din stenograma acestei şedinţe:

Tov. Nicolae Ceauşescu: Voi n-aţi executat ordinul dat, că am dat ordin în calitatea pe care o am de comandant suprem, ordin care este obligatoriu pentru voi, pentru toate unităţile, atît ale Ministeruliu Apărării Naţionale cît şi ale Ministerului de Interne. Cum este posibilă o asemenea situaţie? Nişte derbedei să intre în sediul comitetului judeţean de partid, să bată pe soldaţi, pe ofiţeri şi ei să nu intervină!? Ce au făcut ofiţerii tăi, Milea, de ce nu au intervenit imediat, de ce nu au tras? Trebuia să tragă să-i lase jos, să someze şi pe urmă să tragă la picioare.

Tov. Vasile Milea: Nu le-am dat muniţii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce nu le-aţi dat? Am dat ordin să se tragă în aer,. să someze? De ce nu le-aţi dat muniţii? Dacă nu le-ai dat muniţii mai bine îi ţineai acasă!Ce fel de ministru al apărării eşti tu? Ce fel de ministru de interne eşti tu Postelnicu? Spuneaţi că le-aţi dat muniţii de manevră! Ei au primit sarcină de luptă nu de manevră. Nu aţi spus adevărul. De abia acum spuneţi, pînă acum aţi dezinformat. Aţi spus că aţi dat ordin să tragă. De ce aţi dezinformat?! Dacă trimiteţi unităţile de securitate să se bată cu bastonul mai bine le trimiteaţi acasă; era mai bine atunci să mobilizăm 500 de muncitori, cum am făcut pe timpuri în Bucureşti în 1945, în faţa celor care erau în piaţa aceasta, cînd au tras, eram cu Dancea, cu Pătrăşcanu şi n-am fugit. Se poate una ca asta?! De ce atunci oamenii au ştiut ce să facă, acum stau cu băţul în mînă, deci nici nu se sinchisesc.

Elena Ceauşescu: Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci

Nicolae Ceauşescu le reproşează celor prezenţi că nu l-au informat despre ce se întâmpla în realitate la Timişoara deşi vorbise cu ei în cursul nopţii, şi cere demisia ministrului Apărării, Vasile Milea, măsură, care, în final, va fi amânată. Nicolae Ceauşescu le explică celor prezenţi că dacă armata ar fi tras, i-ar fi împrăştiat pe manifestanţi. Mai radicală, Elena Ceauşescu spune că trebuia tras în ei, apoi adunaţi şi băgaţi în beciuri, să nu mai iasă de acolo.

 Prezentăm un fragment din stenogramă:

Tov. Nicolae Ceauşescu: Au spus că au scos trupele de securitate, dar erau neînarmate.

Tov. Vlad Iulian: Aşa este. Au fost cu bastoane de cauciuc şi cu gaze lacrimogene.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce nu au mers înarmaţi?

Tov. Vlad Iulian: Am crezut că nu este cazul.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce n-aţi raportat, să spuneţi, că am vorbit toată noaptea cu voi? Din momentul de faţă, dacă Comitetul Politic Executiv este de acord, destituim pe ministrul apărării naţionale şi pe ministrul de interne şi pe comandantul trupelor de securitate. Din acest moment preiau comanda armatei, să-mi pregătiţi decretul. Convocaţi Consiliul de Stat, ca să facem totul legal, în seara asta. Nu mai am încredere în asemenea oameni. Nu se poate merge mai departe aşa. Toată noaptea am stat şi am discutat cu ei din 10 în 10 minute, ca apoi să-mi dau seama că ei nu fac ce le-am ordonat. De abia pe urmă mi-am dat seama că ei nu fac ce le-am spus. Trebuia să-i omoare pe huligani, nu să-i bată ei. Tu crezi că huliganii aceia n-au ştiut care este situaţia cu voi, de au intrat în sediu? Intrarea în sediul organului de partid nu este admisă! Cine v-a dat dreptul să vă consultaţi voi şi să nu luaţi măsurile care se impun, pentru că eu am discutat cu voi şi v-am dat ordin? Ştiţi ce ar trebui să vă fac, să vă pun în faţa plutonului de execuţie! Asta meritaţi, pentru că ceea ce aţi făcut voi se numeşte pactizare cu inamicul! Ai făcut armata, Milea, aşa se cheamă, nu?

Tov. Vasile Milea: Da, tovarăşe secretar general.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nu se poate una ca asta! Să se convoace Consiliul de Stat, imediat!

Tov. Silviu Curticeanu: Da, am înţeles.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, tovarăşi, avînd în vedere situaţia carfe s-a creat, acum de fapt, îmi dau seama, că aşa cum este, nu se poate face ordine cu ciomagul. Am convocat şi teleconferinţa. Voi da ordin ca imediat să se primească, acum, armament, toţi să fie înarmaţi şi să aplice ordinul. Cînd am dat ordin să aplicaţi starea de necesitate, cu ce o aplicaţi, cu bîta?! Cînd am spus „stare de necesitate”, ce înseamnă pentru voi „stare de necesitate”, „cu bîta”.

Tu, care conduci trupele de securitate, nu ştii ce înseamnă stare de necesitate?

Tov. Vlad Iulian: Ştiu, tovarăşe secretar general, am dat ordin.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nici acum nu spuneţi adevărul, pentru că cei de la sediul comitetului judeţean de partid n-au avut cu ce trage. Soldaţii au luptat cu ce au avut, cu bîta, şi au reuşit să facă faţă. Unul dacă trăgea ar fi fugit ca potîrnichile. Voi nu vedeţi unde aţi adus situaţia?

Am spus să trageţi în aer, somaţi, şi dacă nu, trageţi în picioare.

Tov. Elena Ceauşescu: Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă luaţi şi băgaţi în beci. Nu vi s-a spus aşa? Unul să nu iasă.

Tov Nicolae Ceauşescu: Deci, măsuri imediate, să lichidăm repede ce este în Timişoara, să punem trupele în stare de alarmă, în stare de luptă, atît unităţile ministerului de interne, cît şi cele ale apărării naţionale, şi oriunde se încearcă vreo acţiune, lichidată radical, fără nici un fel de discuţie.

(…)

Vasile Milea: Sunt vinovat. Am gândit că nu va lua amploare

Nicolae Ceauşescu continua să critice, spunând că a cerut armatei să tragă focuri de avertisment şi, dacă nu se conformează, să tragă la picioare. Ministrul Apărării, Vasile Milea şi şeful Securităţii spun că nu au crezut că evenimentele vor lua amploare. Prezentăm fragmente din stenogramă:

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce nu aţi luat măsuri?

Tov. Vasile Milea: Sînt vinovat. Am gîndit că nu va lua amploare.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tu trebuia să te temi de amploare. Ştiaţi care este situaţia la Timişoara. În loc să luaţi măsuri aţi trimis neînarmată armata. Trebuia să fi luat măsuri imediat şi să fi lichidat de ieri, dar n-aţi făcut acest lucru şi aţi ajuns pînă astă seară.

(…)

Tov. Nicolae Ceauşescu: Nici grănicerii nu sînt înarmaţi, că sînt pe graniţă?

Tov. Vasile Milea: Cei care sînt la paza frontierei au cartuşe de război.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Postelnicu şi Vlad n-au cunoscut acest lucru?

Tov. Tudor Postelnicu: V-am, raportat şi vă raportez că în dotarea unităţilor noastre sînt cartuşe de război.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Atunci de ce n-au ieşit cu ele?

Tov. Vlad Iulian: Gîndurile noastre au fost că este o acţiune de mică amploare şi că putem să rezolvăm fără cartuşe.

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce n-aţi întrebat.

Tov. Vlad Iulian: Este o greşeală fundamentală a noastră.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Am spus să trageţi de avertisment, dacă nu se retrag să trageţi în picioare. Nu m-am gîndit că trageţi cu gloanţe de manevră. Este apă de ploaie. Cei care au intrat în sediul comitetului judeţean de partid nu trebuiau să mai iasă de acolo, trebuiau să fie jos, la pămînt.