- Home
- Social
- SLATINA, (11.10.2020, 11:07)
- Petru Mazilu
FOTO 170 de persoane au fost descoperite într-un club din Corabia, la o petrecere ilegală
- Localul trebuia să fie închis ca urmare a măsurilor anti-Covid luate de autorităţile judeţene, iar cei din interior nu respectau normele de distanţare fizică şi de protecţie individuală.
- În momentul verificărilor, în interiorul clubului se aflau aproximativ 170 de persoane.
- Alte cinci sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice şi a celei privind ordinea şi linistea publică.
Urmărește
504 afișări
170 de persoane au fost descoperite într-un club din Corabia, la o petrecere ilegală
170 de persoane au fost descoperite într-un club din oraşul Corabia. Localul trebuia să fie închis ca urmare a măsurilor anti-Covid luate de autorităţile judeţene, iar cei din interior nu respectau normele de distanţare fizică şi de protecţie individuală.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Olt, duminică, în jurul orei 01.00, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale, Poliţiei de Frontieră, Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, cu suportul Direcţiei de Sănătate Publică şi al Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt au efectuat verificări într-un club din oraşul Corabia.
În momentul verificărilor, în interiorul clubului se aflau aproximativ 170 de persoane, fiind încălcate normele de distanţare fizică şi cele de protecţie individuală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Corabia au sancţionat contravenţional administratorul clubului cu amendă în valoare de 10.000 de lei, întrucât nu au fost respectate măsurile referitoare la suspendarea activităţii.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au aplicat şapte sancţiuni contravenţionale. Totodată, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Olt au dat o amendă în valoarea de 10.000 de lei pentru încălcarea prevederilor privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au aplicat o sancţiune în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor în situaţii epidemiologice deosebite.
Alte cinci sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice şi a celei privind ordinea şi linistea publică.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: COVID-19 în rând cu lumea. La Iaşi, persoanele confirmate cu noul coronavirus stau la coadă în faţa spitalului pentru a fi evaluate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe