Prima pagină » Social » 2.000 de restaurante vor fi închise după ce un șobolan a fost găsit într-o supă

2.000 de restaurante vor fi închise după ce un șobolan a fost găsit într-o supă

2.000 de restaurante ale unui lanț de tipul fast-food din Japonia vor fi închise după ce un șobolan a fost găsit în supa unui client. De asemenea, o insectă a fost descoperită într-o altă farfurie. Pentru a preveni apariția unor incidente asemănătoare, compania a decis să facă o curățenie generală.
2.000 de restaurante vor fi închise după ce un șobolan a fost găsit într-o supă
Sursa foto: Hepta
Petru Mazilu
29 mart. 2025, 19:02, Social

Sukiya, cel mai mare lanț fast-food care se bazează pe carnea de vită din Japonia, va închide temporar 2.000 de restaurante, potrivit Le Figaro. Acestea vor fi închise timp de patru zile, începând de luni.

Decizia a fost luată după ce compania s-a confruntat în acest an cu mai multe incidente grave. Weekend-ul trecut, compania a prezentat scuze publice pentru un incident produs în ianuarie. Atunci un client a găsit în farfuria de supă un șobolan, iar unitatea a fost închisă timp de două zile pentru deratizare.

Sâmbătă, Sukiya a anunțat că un nou incident s-a produs vineri la un restaurant din zona Tokyo. Într-un produs servit unui client a fost găsită o insectă. Managerul unității a prezentat scuze clientului și apoi a decis să închidă restaurantul.

Conducerea lanțului a decis să suspende activitatea unităților din întreaga țară pentru a face curățenie generală și a modifica procedurile de lucru. Măsura se va aplica începând de luni. Vor fi exceptate de la închidere doar câteva unități aflate în centre comerciale. Incidentele au afectat valoarea acțiunilor companiei de la Bursa de Valori din Tokyo.