Prima pagină » Social » 2 iunie ar putea deveni Ziua Naţională a Adopţiei

2 iunie ar putea deveni Ziua Naţională a Adopţiei

Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) şi comunitatea familiilor adoptive organizează sâmbătă, în Bucureşti şi Timişoara, activităţi pentru copii adoptaţi, părinţii lor şi alte persoane care susţin adopţia, evenimentele fiind parte a campaniei pentru ca 2 iunie să fie declarată Zi Naţională a Adopţiei.
2 iunie ar putea deveni Ziua Naţională a Adopţiei

Programul dedicat Zilei Naţionale a Adopţiei se va desfăşura în Capitală, în parcul Alexandru Ioan Cuza (fostul IOR), între orele 10.00 şi 14.00, şi în Timişoara, în parcul Copiilor – Amfiteatru, în intervalul 11.00 – 18.00, le evenimente fiind aşteptaţi copii adoptaţi, alături de părinţii lor, precum şi toţi cei care doresc să sărbătorească o astfel de zi.

În cele două parcuri vor fi organizate spectacole de magie, dans şi cântec, jocuri, concursuri şi piese de teatru pentru copii.

„Vrem să schimbăm mentalitatea şi abordarea, să arătăm că interesul superior al copilului este într-o familie şi, atunci când familia naturală nu are posibilitatea să-i ofere atenţia şi dragostea de care trebuie să se bucure orice copil, soluţia este adopţia. Sperăm ca această zi să fie instituită printr-un act normativ. Ne dorim ca, prin astfel de acţiuni, să creştem gradul de informare al populaţiei cu privire la procedura şi particularităţile adopţiei, dar mai ales să celebrăm adopţia ca modalitate firească de a deveni părinte, de a deveni fiu sau fiică”, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, preşedintele ORA, Bogdan Panait.

În opinia lui Panait, declararea zilei de 2 iunie ca Zi Naţională a Adopţiei ar fi oportună pentru a putea fi popularizată mai bine legislaţia în domeniu şi pentru ca toţi cei implicaţi în adopţie, de la asistenţi sociali, magistraţi, psihologi şi până la părinţii adoptivi, să arate adevăratele beneficii ale adopţii.

Organizarea evenimentelor din Bucureşti şi Timişoara fac parte din campania demarată de Oficiul Român pentru Adopţii pentru declararea zilei de 2 iunie ca Zi Naţională a Adopţiei, mai multe organizaţii neguvernamentale, formate din părinţi adoptivi, iniţiind şi o petiţie pentru strângerea de semnături în favoarea acestui demers.

Potrivit ORA, demersul are şi susţinerea Parlamentului României, în Camera Deputaţilor fiind deja format un grup de iniţiativă care sprijină promovarea unui act normativ pentru declararea Zilei Naţionale a Adopţiei.