- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.08.2010, 22:59)
- Departamentul Social - Mediafax , Departamentul Social - Mediafax ,
20 de mame şi 20 de copii aduşi la Spitalul Caritas. Personalul medical a fost dublat
Douăzeci de mame şi tot atâţia copii au fost aduşi de la Maternitatea Giuleşti la Spitalul Caritas din Capitală, unde personalul medical a fost dublat, iar unitatea sanitară a ajuns, astfel, la capacitate minimă, a spus Bogdan Jansen, managerul unităţii sanitare.

20 de mame şi 20 de copii aduşi la Spitalul Caritas. Personalul medical a fost dublat (Imagine: Toni Salabasev/Mediafax Foto)
Bogdan Jansens a declarat că, după aflarea incidentului de la Maternitatea Giuleşti, s-au luat măsuri pentru pregătirea Spitalului Caritas, fiind chemat personal medical suplimentar pentru nou-născuţi.
Personalul de gardă a fost dublat, fiind de ajuns câte un medic pentru fiecare secţie, a precizat managerul. Astfel, în cursul nopţii, trei medici vor fi prezenţi pentru secţia nou-născuţi, iar patru pentru cea de ginecologie. Aceştia vor rămâne toată noaptea în spital.
Prin aducerea celor 20 de mame şi a celor 20 de copii, capacitatea spitalului a fost atinsă, a adăugat managerul de la Caritas.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Toţi aceşti pacienţi sunt în afara oricărui pericol, potrivit medicului.
În momentul în care conducerea spitalului a fost anunţată că nu vor mai veni ambulanţe cu alţi pacienţi, s-a făcut recensământul pacienţilor, iar rudelor le-a fost permis accesul în unitatea sanitară, a mai spus Bogdan Jansen.
Toate pacientele, gravidele şi lăuzele de la Maternitatea Giuleşti sunt duse la spitalele municipalităţii Filantropia, Caritas şi Cantacuzino, a declarat Marius Savu, directorul Administraţiei Spitalelor Servicii Medicale.
Potrivit acestuia, se caută locuri pentru ca nou născuţii prematur şi cei cu probleme să poată fi internaţi urgent.
După producerea exploziei de la Maternitatea Giuleşti, s-a decis evacuarea totală a spitalului.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe