Prima pagină » Social » Cine este Marius Tudose, noul preşedinte al CSM

Cine este Marius Tudose, noul preşedinte al CSM

Judecătorul Marius Tudose, care a fost ales marţi în funcţia de preşedinte al CSM, a intrat în magistratură în 1995 şi a fost judecător la Judecătoria Slatina, Judecătoria Sectorului 4 şi Judecătoria Sectorului 3.

Marius Tudose (42 ani) este membru în CSM din 2011. El a intrat în magistratură în 1995 şi a fost judecător la Judecătoria Slatina, Judecătoria Sectorului 4 şi Judecătoria Sectorului 3. În cadrul acestei ultime instanţe a ocupat funcţia de vicepreşedinte, între 1 octombrie 2000 şi 1 noiembrie 2001, şi pe cea de preşedinte, din 1 noiembrie 2001 până în 6 ianuarie 2011.

Marius Tudose este noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar pentru funcţia de vicepreşedinte a fost ales procurorul Bogdan Gabor.

 Potrivit articolului 133 din Constituţie, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, care nu poate fi reînnoit.

CSM a fost condus în 2014 de judecătorul Adrian Bordea, în calitate de preşedinte, şi de procurorul Gheorghe Muscalu, drept vicepreşedinte.