Prima pagină » Social » Tragedia din Ucraina. Un copil şi-a petrecut ziua de naştere la mormântul tatălui său

Tragedia din Ucraina. Un copil şi-a petrecut ziua de naştere la mormântul tatălui său

O fetiţă din Ucraina şi-a marcat ziua de naştere la mormântul tatălui său ucis în timpul războiului.
Tragedia din Ucraina. Un copil şi-a petrecut ziua de naştere la mormântul tatălui său
Petru Mazilu
13 iun. 2022, 18:21, Social

Ministerul Apărării din Ucraina a publicat pe reţele de socializare o imagine cu o fetiţă care îşi petrece ziua de naştere la mormântul tatălui ei.

Purtând o rochie roz şi albă cu steluţe, ea stă în faţa fotografiei tatălui ei şi a unui platou cu mâncare.

„Această fată îşi marchează ziua de naştere la mormântul tatălui ei, un militar al Brigăzii 93, care a fost ucis în misiune. Mii de copii nu mai aşteaptă întoarcerea părinţilor lor din război. Sprijin pentru a da speranţă milioanelor care încă mai aşteaptă”, scrie în mesajul publicat pe Twitter de Ministerul Apărării din Ucraina.

Numărul total al soldaţilor ucraineni ucişi în războiul cu Rusia este încă necunoscut.

Consilierul prezidenţial Mykhailo Podolyak a declarat că între 100 şi 200 de soldaţi ucraineni mor în fiecare zi.