30 ianuarie, Ziua internaţională pentru nonviolenţă în şcoală

Bulyingul

Bullying-ul îşi are punctul de pornire încă din copilărie, în familie, la şcoală, la serviciu, în societate şi în mass-media. Bullying-ul se poate manifesta verbal, psihologic, prin intermediul internetului (cyberbullying) sau fizic prin producerea de suferinţă emoţională. Uneltele prin care unul sau mai mulţi agresori (mobbing) produce această suferinţă, se bazează pe incapacitatea de apărare a victimei, ea neavând resurse psihologice, sociale sau fizice pentru a se apăra.
Încă din copilărie se pot creiona elementele de bullying prin comportamentul învăţat de la părinţi sau de la anturajul defect. Mintea fragedă a unui copil asimilează şi reproduce toate comportamentele la care a luat parte; mai ales dacă acestea vin din partea cuiva apropiat. Lipsa de atitudine a celor din jur, lipsa de bună creştere şi atenţie din partea părinţilor, chiar şi a cadrelor didactice, pot perpetua aceste comportamente şi astfel conduc la formarea unei persoane cu vicii comportamentale.

De unde porneşte violenţa elevilor?

Violenţa elevilor reprezintă o oglindă a ce se întâmplă în familia de origine. Fie el bulying din partea părinţilor sau a membrilor familiei, până la indiferenţa părinţilor şi violenţa elevilor ca răspuns la frustrările acumulate; toate reprezintă comportamente nocive ale familiei cu răsunet înspre copiii afectaţi.

Din teza mea de doctorat pe un număr de 888 subiecţi,  mai bine de jumătate dintre aceştia erau deţinuţi din penitenciarele din România.  Am constatat faptul că adesea violenţa adulţilor provine din mediile familiale dezorganizate. Familii cu părinţi alcoolici, cu certuri şi violenţă manifestată faţă de copii, până la expunerea la o adevărată teroare; acestea reprezintă motoarele viitorilor adulţi cu tulburări de personalitate. Imaginaţi-vă ce furie este în sufletul unui copil care asistă la certuri interminabile, în care mama este violentată fizic şi verbal de către tatăl copilului şi minorul nu poate face nimic decât să asiste neputincios la acest calvar. Îşi doreşte să pună capăt violenţei, vrea să îşi salveze mama şi totuşi nu poate face nimic pentru că este prea mic şi neputincios. Visează să ajungă mare şi să rezolve aceste probleme. Dar până atunci mai are multe de îndurat. Şi cum reacţionează acest copil a doua zi la şcoală când rezervorul de emoţii negative este la limita suportabilităţii? De multe ori poate avea ieşiri de necontrolat exact cu cei pe care ştie că îi poate invinge având forţa fizică echivalentă acestora.

Un cumul de poveşti triste în această ţară care sângerează continuu fără a-şi găsi un plasture salvator din partea vreunei instituţii. Atâta timp cât nu se iau măsuri pentru rezolvarea problemelor din mediul social defavorizat, nu se vor cicatriza rănile. De multă vreme am constatat că oamenii de la ţară nu mai au valorile sănătoase aşa cum era pe vremea bunicilor noştri. În această perioadă se consumă alcool în neştire, mulţi dintre ei trăiesc în mizerie iar copiii lor sunt lăsaţi în voia Domnului. Şi din păcate această voie a Domnului nu este de ajuns pentru a stârpi problemele responsabile de crearea unor copii frustraţi sau poate influenţaţi de către răul de acasă. Aşa cum în psihiatrie, la spitalul Socola, răposatul profesor Brânzei a instituit conceptul bio-psiho-social, aşa şi Ministerul Educaţiei împreună cu Ministerul Sănătăţii ar trebuie să conlucreze la conceperea unui program de reabilitare a acestor minori afectaţi. În acest fel s-ar dizolva mult din riscurile decompensărilor comportamentale cu risc de infracţionalitate la vârsta adultă.

Anturajul

Părinţii au sarcina de a observa cu cine îşi petrece timpul liber copilul lor. Un creier fraged aflat încă  în formare este extrem de absorbit de noi informaţii. Copie uşor comportamentele celorlalţi şi asta îi poate afecta comportamentul. Actele de bravură, comportamentul testosteronic şi grobian îl poate fascina şi totul riscă să devină contagios. De la agresiuni verbale, până la furturi şi tâlhării sunt paşi mici atunci când nu există arbitri camuflaţi în părinţi şi profesori atenţi.

Rolul cadrelor didactice, al psihologilor din şcoli şi al asistenţilor sociali

Aceştia sunt pionii principali care au un rol important în defragmentarea acestor probleme comportamentale ale elevilor. Este obligatoriu ca acestea să fie raportate şi găsite sursele şi totodată rezolvările problemelor ce au cauzat violenţa în timpul programului de şcoală. Asemenea probleme nerezolvate pot conduce la acte infracţionale pe mai târziu. Penitenciarele sunt pline de aceste cazuri nerezolvate la timp. Rolul unui psiholog şcolar este de a oferi un mediu prielnic de confesare pentru copilul afectat dar şi pentru cel abuzator. Este persoana potrivită pentru a-i scăpa pe copii de presiunea problemelor personale. Un asistent social repartizat pe acea zonă poate interveni în soluţionarea problemelor familiale. Sunt atât de multe familii dezafectate emoţional în care cresc copii suferinzi. Fără un sprijin specializat din partea unei echipe formată din aceşti monitori permanenţi la starea psiho-fizică a acestor elevi, multe dintre probleme dispar uşor în ochii celorlalţi dar se cicatrizează treptat în mintea celor afectaţi; fie ei victime directe la şcoală sau victime indirecte prin abuzul părinţilor.

Semnale de alarmă: absenteism, notă scăzută la purtare, exmatriculare, repetenţie, abandon

Acestea sunt semnalele de alarmă cele mai importante pentru a interveni în viaţa acelui elev. Ceva se întâmplă şi nu trebuie neglijat. Într-un procent semnificativ, acestea sunt punctele cheie care dezamorsează comportamentul infracţional al acestora. Un nivel educaţional redus predispune către delincvenţă iar abaterile şcolare (notă scăzută la purtare, absenteism, exmatriculare, repetenţie, abandon) grefate pe un nivel educaţional redus, predispun către o delincvenţă patologică infracţională.

Familia dezorganizată

O familie dezorganizată predispune la carenţe în educaţie şi la un drum fără suporţi familiali care pot consitui pante abrupte înspre delincvenţă.

Care este rezolvarea şi cine sunt eroii salvatori?

O grijă aparte în combaterea acestor probleme o pot avea părinţii şi cadrele didactice care pot fi cei mai buni prieteni cu aceşti copii abuzaţi sau abuzatori. Astfel se pot evita părţile ascunse ale copilului cu direcţie spre un bullying recepţionat sau chiar manifestat faţă de alţii. Privind totul cu nepăsare şi cu speranţe de a fi mai bine dar fără a lua măsurile necesare la timpul potrivit, riscăm să creştem copii frustraţi cu un mare risc psihologic şi psihiatric. Se ştie faptul că bullying-ul este un mare factor de risc în declanşarea suicidului la vârsta adolescenţei. Pe partea cealaltă, riscăm să dăm frâu liber unor viitori psihopaţi cu un potenţial agresiv şi infracţional ridicat. Focusaţi-vă atenţia şi înspre actele de violenţă ale copiilor faţă de animalele domestice. Acestea reprezintă semne clare de psihopatie şi se poate ajunge într-un timp destul de scurt la agresarea unui copil.

Aristotel, filosoful Greciei Antice, ne făcea atenţi la acest subiect încă înaintea erei noastre: ,,rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructele sunt dulci”. Aşadar eroii responsabili sunt părinţii care au obligaţia de a-şi monitoriza atent copiii şi de a le cunoaşte anturajele, profesorii prin atenţia asupra comportamentului şi psihologul şcolar care poate modela trăirile sufleteşti ale copilului aflat în suferinţă. De fapt, un rol fie el cât de mic îl avem fiecare dintre noi prin atenţia şi felul de a nu sta nepăsători la ce se întâmplă în jurul nostru. O pietricică neşlefuită a unui copil, poate deveni bolovanul de care se împiedică societatea în anii ce vor urma.
În memoria profesorilor care ne-au marcat copilăria precum ,,Domnul Trandafir” de Mihail Sadoveanu. Cu mulţumiri alese tuturor acelor care ne-au croit drumurile în viaţă şi ne-au făcut oameni mari.

Dr. Cozmin Mihai
Medic psihiatru