300.000 măşti chirurgicale descoperite la ieşirea din ţară. Urmau să ajungă în Germania
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au indisponibilizat 300.000 măşti chirurgicale ce urmau să ajungă în Germania, acestea urmând să fie distribuite gratuit locuitorilor judeţului Satu Mare.
Reprezentanţii Prefecturii Satu Mare au anunţat, vineri, că măştile erau transportate în două autoutilitare conduse de şoferi din Maramureş şi Bihor.
”Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au indisponibilizat 300.000 măşti chirurgicale ce urmau să ajungă în Germania. În Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-au prezentat la controlul de frontieră pentru a ieşi din România, două autoutilitare înmatriculate în România, conduse de către doi şoferi, unul din Maramureş, celălalt din Bihior. Maşinile erau încărcate cu 150 de colete ce conţineau 300.000 măşti chirurgicale faciale, în trei straturi şi urmau să ajungă în Germania”, au spus reprezentanţii Prefecturii Satu Mare.
Conform legislaţiei în vigoare, exportul acestor produse este interzis, astfel că firma expeditoare a fost amendată cu 50.000 lei, iar marfa a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.
Prefectul Radu Bud a solicitat şefului DSU, Raed Arafat, ca măştile să fie distribuite gratuit, prin intermediul primăriilor, locuitorilor judeţului Satu Mare, ceea ce s-a şi aprobat.