Un remediu fals pentru coronavirus a ucis 300 de oameni şi a trimis alţi 1.000 în spital în Iran. Cu toţii au consumat alcool metilic şi s-au intoxicat. În Iran s-a răspândit ştirea că alcoolul metilic sau metanolul previne îmbolnăvirea de COVID-19.
„Alte ţări trebuie să îşi trateze pacienţii cu coronavirus. Noi avem două probleme. Trebuie să îi tratăm şi pe cei intoxicaţi cu alcool”, a spus Hossein Hassanian, ministrul sănătăţii din Iran.
Hassanian a mai spus că în provinciile Khuzestan şi Fars numărul celor morţi din cauza intoxicaţiei cu metanol îl depăşeşte pe cel al morţilor din cauza COVID-19.
Intoxicaţia cu metanol poate provoca de la ameţeli şi cefalee până la instalarea comei agitate cu convulsii şi contracturi musculare tetaniforme. În unele cazuri poate apărea edemul pulmonar acut.