35 de ani de la Revoluţia din 1989. Pe 20 decembrie 1989, Timişoara devenea primul oraş liber al României
- La 20 decembrie 1989, coloane cu zeci de mii de muncitori, părăsesc întreprinderile si se îndreaptă spre centrul Timişoarei, în Piaţa Operei.
- Manifestanţii înfiinţează Frontul Democratic Român, militarii sunt retraşi în cazărmi, se interzice folosirea armamentului, armata fraternizează cu protestatarii, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului.
- Este momentul în care Timişoara devine primul oraş liber al României.
35 de ani de la Revoluţia din 1989. Pe 20 decembrie 1989, Timişoara devenea primul oraş liber al României
În balconul Operei, manifestanţii îi înmânează primarului Timişoarei revendicările: eliberarea arestaţilor, predarea către familii a cadavrelor celor morţi, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor.
În aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi instituie starea de necesitate. Ţine un disurs televizat în care afirmă că „elemente huliganice… au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”. Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”. Recunoaşte intervenţia armatei împotriva protestatarilor, dar nu spune nimic despre morţii şi răniţii de la Timişoara.
La 20 decembrie 1989, starea de spirit în Timişoara s-a schimbat radical.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Sondaj Avangarde: Care este intenția de vot a românilor în 2025 și în ce candidați au încredere pentru prezidențiale?
-
Sondaj Avangarde: Care este intenţia de vot a românilor în 2025 şi în ce candidaţi au încredere pentru prezidenţiale?
-
Biden a graţiat cinci membri ai familiei sale în ultimele minute de mandat
-
Trump anunţă primele măsuri: Stare de urgenţă energetică naţională în SUA / Tarife şi impozite pentru ţările străine / Cartelurile desemnate drept organizaţii teroriste străine
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:52
-
ieri, 22:48
Netanyahu îl felicită pe Trump: Vom începe o nouă eră de pace şi prosperitate