Oficialii ONS spun că acesta este cel mai mare număr înregistrat de la sfârşitul lunii aprilie 2020.
Creşterea numărului de infecţii este determinată parţial de subvarianta contagioasă Omicron BA.2 şi de faptul că oamenii se întâlnesc mai des şi în număr mai mare, conform BBC.
„Nivelurile de infecţie rămân ridicate, cu cele mai mari valori observate în Anglia şi Ţara Galilor şi creşteri notabile în rândul grupurilor de vârstă mai înaintată”, spune Kara Steel, statistician Covid-19.
Informaţiile apar în ziua în care majoritatea persoanelor din Anglia vor trebui să înceapă să plătească pentru testele Covid-19. Planul guvernamental de convieţuire cu virusul presupune că testele gratuite se păstrează doar pentru anumite grupuri de persoane, inclusiv pentru cele cu sistem imunitar slăbit, internate în spital şi pentru personalul medical şi de îngrijire.
Numărul de persoane aflate în secţiile Covid ale spitalelor a revenit la nivelurile din ianuarie 2022, sugerează datele NHS. Numărul persoanelor tratate pentru infecţii Covid foarte grave şi care au nevoie de terapie intensivă rămâne scăzut, deoarece vaccinările continuă să protejeze de forme grave ale bolii.