- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.01.2021, 20:30)
- Gabriel Pecheanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
45 de răspunsuri de la medicul Virgil Musta la întrebări-cheie despre vaccinul anti-COVID-19
Medicul Virgil Musta a postat răspunsuri la 45 de „întrebări fireşti” despre vaccinul anti-COVID-19, dar spune că decizia finală pentru a face sau nu vaccinul este obligatoriu de luat după consultarea medicilor specialişti şi a celui de familie.
Urmărește
26919 afișări
45 de răspunsuri de la medicul Virgil Musta despre vaccinul anti-COVID-19
„Întrebări fireşti legate de vaccinul anti covid-19. Mai jos regăsiţi diverse întrebări la care încerc să răspund (sunt deja 45 de întrebari adunate) cât mai simplu şi mai clar, iar acolo unde nu am încă un răspuns, o să va spun, în mod onest, acest lucru sau o să vă îndrum spre o sursă competentă. Fac precizarea că, în toate cazurile, indiferent de răspunsurile mele, decizia finală pentru a face sau nu vaccinul este obligatoriu de luat numai după ce vă consultaţi cu medicii specialişti care vă cunosc şi istoricul şi starea actuală a eventualelor afecţiuni pe care le aveţi, cât şi cu medicul de familie”, arată Virgil Musta.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Iranul se pregătește de atac. Ar putea avea loc chiar în această noapte, înainte de alegerile din SUA: „Nu vom lăsa alegerile americane să ne influențeze”
-
WSJ: Rusia este suspectată de trimiterea de dispozitive incendiare în avioanele care aveau destinaţia SUA şi Canada
-
Greva de la Boeing, încheiată cu o victorie uriaşă pentru angajaţi
-
Coreea de Nord a lansat mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune
El precizează că lista va fi actualizată permanent.
În măsura în care, putem avea un dialog civilizat, un limbaj decent şi o atitudine constructivă, care să ne ajute să înţelegem mai bine nedumeririle pe care le avem (fără a jigni sau ataca pe cei care au alte opinii), voi încerca să răspund şi la alte întrebări, pe care le puteţi scrie chiar în comentariile de la această postare. Această listă se va actualiza permanent, astfel încât să aveţi într-un singur loc întrebările care apar, cât şi răspunsurile oferite, pentru a le putea oricând consulta”, menţionează medicul.
Vă prezentăm lista de întrebări şi răspunsuri publicată de doctorul Virgil Musta.
1. Fiind un vaccin nou, nu cunosc prea multe despre el şi nu ştiu dacă e bine să mă vaccinez, cum procedez?
Caută informaţii din surse credibile, oferite de oameni care au expertiză solidă, care s-au confruntat de-a lungul carierei cu diverse alte epidemii (epidemiologi, infecţionişti, specialişti în sănătate publică etc) şi nu lua de bune opiniile celor care doar îşi dau cu părerea, neavând niciun fel de pregătire în domeniu şi care doar preiau şi rostogolesc diverse informaţii pe care nici macar nu le verifică.
2. La ce mă ajută de fapt, dacă decid să mă vaccinez?
Vaccinarea ajută în 3 direcţii:
- o să îţi diminuezi foarte mult posibilitatea de a face boala (pt. că îţi învaţă sistemul imunitar să anihileze virusul cât mai repede după ce ai intrat în contact cu el)
- o să îţi diminuezi foarte mult posibilitatea de a face o formă gravă a bolii ( pt. că stimulează organismul să producă anticorpi şi stimulează imunitatea celulară)
- o să contribui la stoparea pandemiei şi la revenirea mai rapidă la normalitate (cu cât mai repede se atinge un număr suficient de oameni care au un răspuns imunitar corespunzător împotriva SARS CoV-2, cu atât mai repede pandemia poate fi oprită)
3. La ce riscuri mă expun dacă decid să nu mă vaccinez?
- să faci boala, să faci formă severă, să ajungi la terapie intensivă şi poate şi mai rău, să rămâi cu sechele care iţi vor crea probleme toată viaţa, să nu fii liber să călătoresti unde vrei fără carantinări, să îmbolnăveşti prieteni, membri de familie care pot face forme grave.
4. Cât de sigur este vaccinul? (dacă nu imi face mai mult rău decât bine, pe termen scurt, dar şi pe termen lung)
- oricare dintre variantele aprobate deja sunt vaccinuri sigure, toate testele efectuate anterior lansării (pe zeci de mii de oameni), dar şi observaţiile de până acum de la cei peste 30 de milioane de oameni din 46 de ţări care au primit deja prima doză de vaccin, ne arată că vaccinul, indiferent de compania producătoare, nu are efecte secundare pe termen scurt mai accentuate decât alte vaccinuri de până acum, ba chiar mai puţine. Practic, probabilitatea de a avea un accident de maşină este mult mai mare decât efectele adverse serioase.
- pe termen lung, toate estimările experţilor, bazate pe modul concret de interacţionare cu organismul nostru, ne arată că nu vor exista efecte dăunătoare sănătăţii cauzate de acest vaccin. Evident că nu s-a putut încă observa concret acest lucru, pentru că nu avem o monitorizare pe o durată de ani de zile, dar părerea mea este că, spre exemplu, poluarea şi lipsa de igienă au efecte mult mai nefaste pe termen scurt şi lung decât vaccinul.
5. Prin vaccin, mi se introduce virus în organism? Îmi modifică structura genetică?
NU. Vaccinul Pfizer si Modena nu este un vaccin cu virus viu atenuat şi nici măcar cu virus inactivat. Aceste vaccinuri, spre deosebire de altele de până acum, datorită tehnologiei moderne, foloseşte ARN mesager într-un mod foarte inteligent şi inovator pentru a te imuniza. NU pătrunde în ADN-ul uman, în nicio formă!
7. Cum acţionează de fapt vaccinul acesta diferit de altele de până acum?
Prin noua tehnologie ARNm, se introduce în celula musculară de la locul injecţiei o secvenţă de cod genetic al virusului (deci nu virusul), care reprezintă instrucţiuni pentru sistemul nostru imunitar pentru a recunoaşte si neutraliza rapid virusul atunci când apare.
Ce se întâmplă de fapt
În cazul contaminării unei persone cu virusul SARS-CoV-2, acesta ajunge la nivelul faringelui şi nasului, unde cu ajutorul unei proteine din structura virusului, numită proteina S, se fixează de receptorii celulari ai celulelor noastre şi pătrunde în celula mucoasei faringiene şi a nasului. Aici virusul se multiplică. Viruşii noi formaţi distrug celula şi trec în alte celule pentru a continua procesul. Organismul reacţionează la aceşti intruşi generând o inflamaţie, care la un moment dat poate distruge propriul organism.
În cazul vaccinării, se introduce prin vaccin un ARN mesager înglobat într-o nanoparticulă de grăsime, pentru a putea intra în celulă. Acest ARN conţine informaţia pe care virusul o transmite “fabricii de proteine” din celula noastră, pentru a sintetiza proteina S- componentă cu care virusul se fixează de receptorul celular şi apoi intră în celulă.
AND-ul celular nu este atacat sau influenţat.
Odată produsă aceasta proteină, ea este identificată de sistemul imunitar ca fiind o particulă străină. Sistemul imun reacţionează prin producerea de anticorpi, care înglobează această proteină şi o neutralizează.
Celula musculară modificată moare şi este eliminată din organism, locul ei fiind luat de o celulă nouă, normală.
Odată produşi primii anticorpi, organismul are celule de memorie, care vor da alarma în momentul când în organism vor mai apărea astfel de structuri, atunci când luăm virusul de la cineva.
Astfel, când virusul SARS-CoV-2 intră în organism la nivelul faringelui şi mucoasei nazale, anticorpii deja formati, împreună cu cei care sunt produşi rapid, neutralizeaza proteina S, iar virusul nu mai poate intra în celulă sa se multiplice si să producă practic boala.
În esenţă, cele două vaccinuri (Pfizer şi Moderna) au în compoziţie doar părţile de ARN care conţin instrucţiunile de producţie pentru acea proteină. După vaccinare, pe baza acestor instrucţiuni, celulele noastre musculare vor produce acea proteină (fără virus, doar proteina exterioară, deci nu ne putem îmbolnăvi, pentru că nu există virusul), după care acele secvenţe de ARN sunt distruse de organismul nostru.
În acest fel, sistemul nostru imunitar învaţă în avans să recunoască acele proteine prezente in structura virusului, pentru ca atunci când acesta intra în organismul nostru, să fie pregătite să acţioneze imediat pentru neutralizarea acestuia.
Recomand şi filmuleţul de mai jos, pentru a înţelege simplu cum acţionează acest vaccin:
https://www.facebook.com/Ministeru.../videos/204532721391754
8. Dacă mă vaccinez, mai trebuie să respect măsurile de protecţie?
DA, este foarte important să continuăm să purtăm mască, pentru că, pe de-o parte, vaccinurile au o rată de succes de cca 95%, pe de altă parte, încă nu ştim exact pentru câte luni oferă protecţie şi nici dacă persoanele vaccinate mai pot transmite virusul după ce se contamineaza de la persoane bolnave.
9. După ce mă vaccinez, mai pot transmite virusul?
Există numeroase dezbateri legate de acest subiect la nivelul experţilor în domeniu. După părerea mea, o persoană vaccinată numai transmite virusul pentru a determina boala unei alte persoane. Vă explic mai jos logica mea.
Pentru ca boala să se manifeste, este nevoie de o cantitate mai mare de virus. După ce virusul intră în organism la nivelul nasului şi faringelui, acesta începe să se multiplice în perioada de incubaţie de câteva zile. Abia după ce se ajunge la o cantitate mai mare de viruşi se va declanşa boala, dar şi posibilitatea de a transmite la altcineva. Acest lucru se poate vedea şi prin faptul că o persoană contaminată nu transmite boala chiar din primele zile de la contactul cu cineva infectat.
După vaccin, sistemul nostru imunitar recunoaşte imediat virusul intrat în organism şi acesta este neutralizat mult mai repede (faţă de cei nevaccinaţi) şi nu este lăsat practic să se multiplice pentru a ajunge la o cantiate mai mare, care să poată determina contaminarea altora.
Dar, până vom avea date clare, pentru a elimina orice risc, este recomandat să purtăm mască şi să respectăm măsurile de protecţie şi după vaccinare.
10. Care sunt persoanele cărora nu le este recomandat să se vaccineze?
- persoanele care în momentul vaccinării prezintă o infecţie acută, manifestată prin febră mare şi semne directe ale acelei infecţii. Aceste persoane se pot vaccina numai după încetarea simptomatologiei
- persoanele care sunt alergice la unul din compenentele vaccinului sau care prezintă alergii multiple sau care în antecedente au prezentat şoc alergic.
Iată lista excipienţilor vaccinului Pfizer, pentru a verifica dacă ne ştim alergici la una dintre aceste substanţe:
((4-hidroxibutil)azanediil)bis(hexan-6,1-diil)bis(2-hexildecanoat) (ALC-0315)
2-[(polietilenglicol)-2000]-N,N-ditetradecilacetamidă (ALC-0159)
1,2-Distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC)
Colesterol, Clorură de potasiu, Dihidrogenofosfat de potasiu, Clorură de sodiu, Fosfat disodic dihidrat, Sucroză, Apă pentru preparate injectabile.
Iar pentru vaccinul Moderna:
lipidă SM-102, colesterol, 1,2-distearoil-sn-glicero-3-fosfocolină (DSPC), 1,2-dimiristoil-rac-glicero-3-metoxipolietilen-glicol-2000 (PEG2000 DMG), trometamol, clorhidrat de trometamol, acid acetic, acetat de sodiu trihidrat, sucroză, apă pentru preparate injectabile.
- persoanele cu boli autoimune severe în evoluţie
12. Ce se întâmplă dacă am deja covid si nu stiu (fiind asimptomatic) şi îmi fac vaccinul?
Daca ai covid şi nu ştii, înseamnă ca eşti într-una din urmatoarele situaţii:
· fie eşti în perioada de incubaţie a bolii, adică în primele 5-7 zile de la contact şi încă nu au apărut simptomele
· fie ai deja o formă asimptomatică de boală
În aceste două situaţii, chiar dacă te vaccinezi nu păţeşti nimic rău, dimpotrivă, în a şapta zi de la vaccinare apar primii anticorpi, care impiedică şi ei multiplicarea virusului şi astfel te ajută să faci o formă mai uşoară de boală. Acest lucru l-am putut vedea şi experimenta la noi în Spitalul Victor Babeş din Timişoara, unde trei colegi au fost depistaţi pozitiv imediat după vaccinare. Toţi au facut o formă uşoară de boală şi nu au avut probleme.
13. Dacă am avut deja covid, mai are rost să mă vaccinez?
Da, are rost să mă vaccinez, deoarece nu stiu câţi anticorpi protectori am după boală. Nu toţi anticorpii ce se formează în timpul bolii (şi pe care pot să-i determin prin testele uzuale) sunt şi protectori. În plus, nu toate persoanele care au făcut boala au facut şi anticorpi. Există tot mai multe dovezi în acest sens, confruntându-ne cu reinfectări la persoane care au mai avut boala. Se pare că persoanele care au prezentat o formă uşoară, nu au facut o cantitate mare de anticorpi protectori.
14. După ce mă vaccinez, de când sunt protejat şi pentru cât timp?
Anticorpii post-vaccinare încep să apară dupa 7-14 zile de la prima doză şi realizează o protecţie în cca 60% din cazuri în 3 săptămâni de la prima vaccinare. Pentru a avea o protecţie completă este nevoie să treacî 1-2 săptămâni de la rapel (a doua doză de vaccin). Deci, pentru vaccinul Pfizer, la care rapelul se face la 21 de zile, protecţia se obţine la aproximativ 1 lună de la prima doză, iar pentru vaccinul Moderna, la care rapelul se face la 28 de zile, protecţia completă apare la 1 lună si 1-2 săptămâni.
La ambele vaccinuri, protecţia completă se întâmplă la cca 95% din cazuri.
15. Este obligatoriu să fac ambele doze? Ce se întâmplă dacă, din diverse motive, ratez a doua doză?
Da, este important să fac ambele doze, pentru a avea o protecţie bună, iar aceste doze să fie conform protocolului: la 21 de zile pentru vaccinul Pfizer şi 28 zile pentru vaccinul Moderna. După părerea mea, se poate accepta o mică întârziere, dar este de preferat să se evite acest lucru. Dacă nu se poate face deloc a doua doză la momentul recomandat de producator, vaccinarea se va relua în întregime (ambele doze), din momentul în care acest lucru este posibil. Un motiv de întrerupere a vaccinarii este, de exemplu, când în perioada dintre cele 2 vaccinuri faci boala Covid-19. Avem tendinţa ca după prima doza de vaccin să ne relaxam, să nu ne mai protejăm, ceea ce este foarte greşit, deoarece protecţia completă o obţinem doar după cea de-a doua doză. Au fost cazuri şi printre colegii mei care au păţit acest lucru, s-au îmbolnăvit între doze, ratând vaccinarea cu a doua doză. Urmează să cercetăm dacă anticorpii produşi în urma primei doze asociaţi cu anticorpii produşi de boală dau o protecţie mai solidă decât cea obţinută doar prin boală.
Dacă se demonstrează că nu există protecţie suficientă, este recomandată reluarea întregii vaccinări, la un timp după boală.
16. La cât timp după boala ne putem vaccina, dacă dorim acest lucru?
Vă puteţi gândi să vă vaccinaţi după cel puţin o lună de zile de la negativare, după ce aţi făcut boala, oricum undeva în faza a 3-a a vaccinării.
17. Se face vaccinul şi la copii?
Vaccinarea nu se face la copii deocamdată (sub 16 ani Pfizer şi sub 18 ani Moderna ), deoarece nu sunt încă finalizate studii în acest sens.
18. Femeile gravide si cele care alapteaza se pot vaccina?
Nu avem studii concrete, este recomandat să se discute iniţial cu medicul curant.
19. Cum de s-a realizat atât de repede, în timp ce pentru alte vaccinuri durează ani de zile?
Aceasta tehologie nu este chiar nouă. Ea s-a studiat şi folosit şi în alte vaccinuri, cum ar fi cel pentru boala infecţioasă virală Zika. În plus, tehnologia este folosită mai demult şi în alte domenii medicale. Această tehnologie modernă permite scurtarea unor etape de cercetare.
Pe de altă parte, de data aceasta a existat o mobilizare fără precedent (şi la nivel de state, dar şi din partea companiilor private), la nivel mondial, pentru a se găsi cât mai repede posibil o soluţie sigură, care să rezolve o problemă cu care se confruntau toate statele lumii, care afecta direct viaţa oamenilor, dar şi economiile tuturor ţărilor. S-au alocat astfel fonduri foarte mari pentru a putea urgenta procese logistice şi de cercetare, fonduri care înainte nu aveau nici pe de parte dimensiunea celor de acum.
Eu personal, cât şi spitalul la care lucrez, am simţit atunci la deputul pandemiei o solidaritate extraordinară din partea tuturor, oameni care doreau să ajute, să se implice concret prin expertiza lor pentru a contribui în orice fel era nevoie. Ganditi-vă că acelaşi lucru s-a întâmplat şi la nivel mondial: o solidaritate şi mobilizare fără precedent în faţa unui pericol comun fără precedent.
În plus, tot datorită disponibilităţii generale mult mai prezentă de a ajuta cumva la obţinerea unei soluţii care să ne scape de acest coşmar, s-a găsit mult mai repede un număr impresionat de persoane care au acceptat să intre în programele de testare. Gandiţi-vă ca au participat la aceste teste, în ultima fază a lor, peste 40.000 de persoane, respectiv peste 30.000 de persoane (in funcţie de compania care a dezvoltat vaccinurile). Un număr atât de mare de persoane necesar testelor era mult mai greu de obţinut în anii anteriori, în cazul altor vaccinuri.
Pentru explicaţii pe scurt, pe un limaj simplu, uşor de înţeles, puteţi urmări şi video-ul de mai jos:
https://www.youtube.com/watch?v=yfLxlQkspUI
20. Eu sunt credincios şi nu cred în acest vaccin, ci doar în Dumnezeu.
Şi eu sunt credincios, provin dintr-o familie de preoţi, am fost crescut în credinţa faţă de Dumnezeu. Eu m-am vaccinat fără ezitare, ce-ar fi dacă ne-am gândi că poate chiar Dumnezeu ne-a ajutat să putem avea la dispoziţie această armă a vaccinului, care să ajute omenirea să scape de acest virus, aşa cum simţim că Dumnezeu este alături de noi în atâtea cazuri, spre binele semenilor noştri?
21. La câte zile după vaccinul antigripal poate fi făcut vaccinul anticovid?
Dupa o lună de zile.
22. “Fiicele mele, majore ambele, sunt diagnosticate cu boli autoimune (tiroidă autoimuna respectiv lupus), este recomandat vaccinul sau nu?”
Trebuie sa se consulte cu medicii specialisti care urmaresc cele doua afectiuni. In principiu, daca sunt forme usoare si nu sunt active, se pot vaccina. La lupus, situatia este mai problematica.
23. „În 2004 am avut boala serului provocată de reactia la serul antirabic. Atunci medicul infectionist mi-a spus că nu mai am voie să fac vreun ser niciodată, retin ca exemplu ser anti-botulinic. Pot face vaccinul Covid?”
Vaccinul nu este acelasi lucru cu serul. Serurile sunt mai alergizante ,de aceea majoritatea trebuie administrate dupa desenzibilizare Besredka. Intrebati va rog si alergologul.
24. Ce analize este bine să ne facem înainte de vaccin dacă nu ne ştim bolnavi cu o anumită boală şi poate totuşi avem?
Nu este nevoie sa va faceti vreo analiza specifica numai pentru vaccinare.
25. Cand se mentioneaza boli autoimune severe, ce inseamna mai exact? Eu am tiroidita si in aceasta perioada tocmai a inceput sa isi faca de cap iar eu am inceput sa iau tratament de substitutie. Exista o lista de boli autoimune vizate?
Nu exista nici o lista a bolilor autoimmune. Decizia de vaccinare se va lua impreuna cu medicul specialist care urmareste boala.
26. Am 56 de ani. Am făcut un şoc anafilactic in urma cu multi ani atunci când am luat midocalm impreuna cu aspirina. Înainte de acest episod mai luasem si midocalm si aspirina, dar nu impreuna. Ma încadrez în grupa persoanelor cu boli cronice având hipertensiune fiind cu tratament?
Aspirina este medicament alergizant. In principiu puteti face vaccinarea dar trebuie sa va consultati si cu un alergolog, cat si cu medicul de familie pentru partea a doua a intrebarii.
27. Mă pot vaccina cu tiroidita Hoshimoto şi insuficienta renala cronica???
Da, discutati doar cu medicii specialisti care va trateaza, care stiu si starea d-voastra prezenta.
28. Se mentioneaza lipsa testarii interactiunii cu alte medicamente. Cum poate medicul de familie evalua riscul in cazul bolilor cronice?
Pana in momentul de fata nu au fost sesizate interactiuni cu alte medicamente, dar, deoarece studiile nu au inca rezultate referitoare la acest aspect, firma producatoare a vaccinului este obligata sa mentioneze acest lucru in prospect.
29.Păreri despre cazurile din Norvegia la persoane in vârstă?
Se face o analiza foarte serioasa in mometul de fata in Norvegia, pentru a vedea daca decesele sunt in legatura cu vaccinarea. Pana la aflarea rezutatelor acestei analize se recomanda precautie pentru vaccinarea persoanelor foarte in varsta, cu multiple comorbiditati.
30. E recomandata vaccinarea la persoanele de 80 de ani cu cancer limfatic NH, care tocmai au încheiat tratamentul Mabtherra?
In principiu da, dar decizia se ia dupa consultarea cu medicul hematolog sau oncolog in evidenta carora sunteti.
31. Despre endometrioza toracica ce parere aveti in legatura cu vaccinul?
Va puteti vaccina, doar discutati cu medicul care va urmareste despre starea d-voastra prezenta.
32.Pentru Sindrom Sjogren diagnosticat in urma cu 20 de ani, poliatrita reumatoida, sub tratament cu Plaquenil, varsta 78 de ani, se recomanda vaccinarea? Medicul de familie nu stie raspunsul.
Cred ca decizia trebuie luata cu medical reumatolog care va urmareste boala. Daca nu este activa, in principiu va puteti vaccina.
33. Fiul meu este alergic la penicilina...cand va face vaccinul, are vreun risc? are 40 de ani
Riscul este minim de a face reactive anafilactica, deci recomand vaccinarea.
34. Va rog sa-mi spuneţi dacă sunt alergica la metamizol, pot face vaccinul? Eu fac avastin de 3 ani. Mai este necesara vaccinarea?
Trebuie sa va consutati cu un medic alergolog, dar daca nu aveti alergii multiple si nu ati avut antecedente şoc, nu vad de ce sa nu va vaccinati.
35. Aş dori să întreb dacă am avut câteva episoade alergice, este necesar să iau înainte de vaccinul anti Covid un medicament?
Discutati va rog cu alergologul, dar in principiu puteti lua un antihistaminic, cu 30 min inainte.
36. Sufar de Budd Chiari Sindrom si sunt pe tratament cu anticoagulant (Sintrom)...este recomandat vaccinul sau nu in cazul meu? Si daca da, trebuie sa opresc anticoagulantul cand ma vaccinez? Mentionez ca in 10.12.20 am iesit si pozitiva la Covid, momentan avand si anticorpi. In acest caz, pot face vaccinul imediat sau trebuie sa astept o perioada anume de timp?
Da, puteti face vaccinarea, dar vorbiti cu medicil curant pentru tratamentul anticoagulant. Daca aveti anticorpi in titru mare, mai puteti astepta, iar in momentul cand ei scad, va puteti vaccina.
37. În cazul diabetului de tip I , pentru o persoana de 26 ani, se poate face vaccinul?
Da, chiar este recomandabil.
38. Am o malformatie arterio- venoasa occipitala rupta, embolizata iterativ si radiotratata, comitilitate vasculara secundara cu crize focale tonice. Este bine sa ma vaccinez?
Puteti face vaccinul, discutati inainte cu medicul curant.
39. Am hipotiroida autoimuna si hepatita autoimuna. pot face vaccinul anticovid?
Consultati-va va rog cu un imunolog sau cu medicii care va trateaza cele 2 afectiuni.
40. Sunt diagnosticata cu trombofilie ereditara, iau tratament zilnic cu Aspenter. Am obezitate, fierea scoasa, tiroida scoasa (iau tratament cu Euthyrox 125) si miopie forte. As dori sa intreb daca vreuna din cele de mai sus reprezinta contraindicatii pt. a face vaccinul anti Covid. Grija mea cea mai mare e pt. partea cu trombofilia, a se vedea partea asta din prospect. Ma puteti indruma va rog frumos?
Trombofilia reprezinta un risc relativ datorita riscului de sangerare daca se lezeaza un vas in timpul administrarii injectiei. Trebuie facuta hemostaza prin apasare locala. Oricum acul este foarte subtire cu care se face injectia, deci riscul este minim aici.
41. Care este perioada de imunitate după a doua doza de vaccin?
Pentru moment nu se stie exact, pentru ca nu am avut decat cateva luni de monitorizare dupa ce s-au dezvoltat vaccinurile. Studiile arata ca imunitatea ramane protectoare cel putin 6 luni. Aceste studii vor continua si vom vedea rezultatele.
42. Se pot vaccina cei care au angina pectorala si iau trombex 75 mg pe viata? Pe langa aspirina, nebilet coaprovel si spiriva resprimat ?
Da, se pot vaccina. Se discuta inainte cu medicul care ii urmareste pentru a vedea starea de sanatate prezenta.
43. Daca am trombofilie, pot sa fac vaccinul anti covid?
Riscul este daca in timpul introducerii acului in muschi se lezeaza un vas si sangereaza. In principiu acele sunt foarte subtiri si se poate evita acest lucru. Cel mai bine este va sfatuiti cu medicul specialist care are in evidenta afectiunea dumneavoastra sa va spuna ce este de facut, daca totusi sangerati.
44. As dori sa stiu daca o persoana cu Hepatita autoimuna de ficat se poate vaccina?In prezent cu tratament.
Decizia trebuie luata impruna cu medicul specialist care trateaza hepatita autoimuna.
45. Cei care s-au vindecat de Covid, dar au anticorpi suficienti si inca doneaza plasma dupa 10 luni de la vindecare, trebuie sa se vaccineze sau nu ?
Pentru moment nu trebuie sa se vaccineze, dar este bine sa-si urmareasca titrul de anticorpi, iar in momentul in care acestia scad, este bine sa se vaccineze.
Citește pe alephnews.ro: WSJ: Rusia plănuia să incendieze avioanele cu destinația SUA și Canada, prin dispozitive inflamabile pe bază de magneziu
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
A fost prezentat tractorul produs de RURIS Craiova. Cum arată tractorul românesc, cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro
Incă un gigant se clatină după ce a raportat cea mai mare pierdere din istoria de 56 de ani a companiei, Este vorba de un minus de 16,6 mld. dolari în ultimul trimestru
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai puțin ştiută a magnatului
PROSPORT.RO
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
CANCAN.RO
La ce oră să NU folosești niciodată mașina de spălat. Plătești mai mult pentru curent dacă e utilizată atunci
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe