„Avem confirmate în România primele 3 cazuri de infectare cu versiunea BA.5 a variantei Omicron. Dobândirea dominanţei faţă de BA2 este doar o chestiune de timp acum. Iată că deşi noi am luat decizia politică să terminăm cu pandemia, pandemia nu a luat decizia de a termina cu omenirea în general şi România în particular”, a scris, miercuri seara, pe Facebook medicul Octavian Jurma.
Conform acestuia, din martie, OMS a introdus o nouă categorie VOC-LUM (ramuri VOC sub monitorizare). În doar câteva luni pandemia de COVID-19 a produs zeci de noi variante.
El spune că BA.5 este cea mai infecţioasă dintre cele 3 versiuni (BA4, BA5 şi BA2.12.1) care concurează pentru supremaţie în valul 6.
„Este destul de probabil ca valul de toamnă să fie produs de una din aceste variante sau chiar de o combinaţie a lor cum a fost cazul valului 5 (în care am avut BA1 şi BA2 în succesiune rapidă). Imunitatea faţă de BA4 şi BA5 dupa infecţia cu versiunile precedente este foarte scăzută. Chiar şi evaziunea imună după vaccin este mult mai ridicată decât a BA1 şi BA2. Aceasta înseamnă că populaţia nevaccinată va fi foarte vulnerabilă la infecţie şi totul va depinde în valul 6 de cât de severă va fi boala produsă”, a scris medicul pe Facebook.
El mai spune că BA5 şi BA4 sunt suficient de infecţioase să producă un debut timpuriu al valului 6 în vară.
„Putem considera acum că schema completă de vaccinare este cea cu 3 doze (două doze + booster) deci e imperativ să vă faceţi boosterul (a 3-a doza) dacă nu aţi făcut deja asta. Doza 4 poate aştepta până în august tocmai datorită faptului că efectul său va fi de mai scurtă durată şi în plus e posibil să avem un booster dedicat Omicron până atunci. Nu ştim însă dacă îl va comanda şi România care încearcă să scape în mod absurd de contractul de vaccin chiar dacă pandemia nu s-a terminat. Menţin aceeaşi recomandare ca anul trecut să nu călătoriţi în afara ţării dacă nu sunteţi vaccinaţi, pentru că riscaţi să vă strice medicii de acolo vacanţa. În România medicii sunt ignoraţi şi e mult mai puţin probabil să vă deranjeze cineva cu măsuri de sănătate publică, deci România e cea mai prietenoasă destinaţie de vacanţă din Europa pentru cei nevaccinaţi”, a adăugat Octavian Jurma.