Gandul
Şase tineri din Ciumbrud nu au putut să treacă peste „tradiţionalul grătar” de 1 Mai, în ciuda faptului că autorităţile au făcut apel la oameni să stea în case şi să respecte ordonanţele militare.
Trei dintre tineri şi-au pus corturile pe malul râului Mureş, între localităţile Pagida şi Ciumbrud din judeţul Alba, şi au chemat la „petrecere” încă trei prieteni.
„Nu au apucat să se bucure cum se cuvine, pentru că au fost surprinşi de o patrulă de jandarmi care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, spun jandarmii.
Trei tineri au primit amenzi de 2.000 de lei, iar ceilalţi 3 avertismente.
Tinerii si-au adunat corturile şi au plecat spre case.