Un autoturism cu cinci persoane a izbit un copac de la marginea drumului.
Au fost găsite cinci victime, dintre care două încarcerate, respectiv şoferul şi pasagera din dreapta faţă.
Potrivit pompierilor tulceni, accidentul s-a produs în apropierea localităţii Lunca, pe DJ222.
„Pompierii, cu ajutorul echipamentelor şi procedeelor specifice, au extras cele două victime. Din nefericire, tânăra, în vârstă de 19 ani, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, medicul de pe ambulanţa SAJ pronunţând decesul. După monitorizare şi acordarea măsurilor de prim ajutor şi celelalte patru victime ce prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la spital de către echipajele medicale”, anunţă ISU Tulcea.
Poliţiştii spun că maşina era condusă de un tânăr de 19 ani din Bucureşti, care a pierdut controlul maşinii „pe fondul altor preocupări şi al vitezei”.
În urma accidentului a murit tânăra de 19 ani, din Bucureşti, şi au fost răniţi şoferul şi trei pasageri cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani.
Şoferul poseda permis de conducere corespunzator categoriei, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat pozitiv.
A fost întocmit un dosar penal.