A doua etapă a admiterii computerizate în licee şi şcoli profesionale începe luni

Cea de-a doua etapă a admiterii computerizate în licee şi şcoli profesionale, pentru absolvenţii claselor a VIII-a care nu au participat la prima etapă şi pentru cei care au rămas nerepartizaţi, începe luni, anunţă Ministerul Educaţiei.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului A doua etapă a admiterii computerizate în licee şi şcoli profesionale începe luni

A doua etapă a admiterii computerizate în licee şi şcoli profesionale începe luni (Imagine: Mediafax Foto)

Absolvenţii claselor a VIII-a care nu au luat parte la prima etapă a admiterii computerizate în învăţământul liceal şi profesional de stat, precum şi cei 2.263 de candidaţi nerepartizaţi după această fază, pot completa sau recompleta fişe cu opţiuni, începând de luni şi până în 8 iulie.

Aceştia mai au la dispoziţie 32.665 de locuri rămase neocupate în licee şi la şcolile de arte şi meserii, pe care vor fi distribuiţi computerizat în data de 12 iulie.

Înscrierea în licee sau în şcoli de arte şi meserii de stat se face fără examen, pe baza mediei de admitere, compusă din media generală obţinută la tezele cu subiect unic (respectiv la examenul de capacitate, pentru absolvenţii de până în anul 2003 inclusiv, ori la testele naţionale, pentru absolvenţii din promoţiile 2004-2007) şi media generală de absolvire a claselor a V-VIII. Ambele au o pondere de 50 la sută.

Excepţie fac liceele sau clasele pentru care se susţin probe de aptitudini, clasele cu regim de predare bilingv pentru care se susţin probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pentru care se susţin şi probe de verificare a cunoştinţelor la limba maternă.

Ministerul atrage atenţia elevilor şi părinţilor acestora să competeze cu atenţie fişele, cu un număr suficient de opţiuni, şi să aleagă opţiuni realiste.

Ultima repartizare computerizată va avea loc în intervalul 1-10 septembrie - în şedinţe publice - a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în etapele precedente, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior etapelor anterioare.

În prima etapă, din 26 iunie, din totalul celor 178.799 candidaţi au fost repartizaţi 98,73 la sută, adică 176.536 de elevi. Dintre aceştia, 131.570 au fost repartizaţi în liceu, 44.966 la şcoli de arte şi meserii, iar 2.263 (1,27 la sută) sunt candidaţi nerepartizaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici