Potrivit unui comunicat al IPJ Bacău, poliţiştii au stabilit că, în perioada iunie 2016 – ianuarie 2017, cele două femei, cu vârste de 32 şi 34 de ani, angajate la o casă de schimb valutar din Bacău, şi-ar fi însuşit pe nedrept 282.000 de lei din bugetul unităţii.
Pentru a justifica sumele lipsă, cele două tinere ar fi întocmit şi folosit în fals documente financiar-contabile. Acestea şi-ar fi însuşit din patrimoniul societăţii, prin sustrageri repetate de bani, suma totală de aproximativ 282.000 de lei prin efectuarea de modificări în programul informatic cu privire la sumele introduse.
„Bănuitele, cu o vechime de aproximativ 2 ani la locul de muncă, ar fi avut cunoştinţă despre modul de transmitere a actelor în contabilitatea centrală şi modul cum erau verificate. Astfel, acestea ar fi modificat soldul final la sfârşitul zilei, concomitent cu sustragerea sumelor respective, ori ar fi modificat soldul iniţial la începutul zilei, concomitent cu sustragerea banilor”, au transmis poliţiştii.
Cele două femei sunt cercetate pentru delapidare.