- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.02.2017, 17:41)
- Oana Despa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video VIDEO A doua zi de proteste în faţa Palatului Cotroceni/ A şaptea zi de proteste în Piaţa Victoriei
Mii de oameni au ieşit luni seara în stradă la cele două proteste de la Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni. În faţa Guvernului, protestatarii s-au strâns pentru a şaptea zi consecutiv, scandând împotriva Guvernului, în timp ce în faţa Palatului Cotroceni, oamenii au strigat împotriva preşedintelui Klaus Iohannis pe care îl acuză că a împărţit România în două.
Urmărește
16015 afișări
Oamenii cer totodată şi demisia preşedintelui Klaus Iohannis.
"Datorită atitudinii preşedintelui nostru de ţară că, în calitatea pe care o are faţă de poporul ăsta, ar fi trebuit ca să cheme ambele tabere, adică şi Puterea şi Opoziţia, să spună «Ce vreţi? Hai să ne apucăm de treabă! Voi nu faceţi aşa, voi nu faceţi aşa! Aţi scos tineretul împotriva oamenilor mai în vârstă şi invers ». Nu face decât să dezbine. Noi, ca oameni în vârstă îl chemăm ca să cheme cât mai repede şi Opoziţia şi Puterea la negocieri, să stea de vorbă, să spună ce vor", a declarat, pentru MEDIAFAX, un protestatar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Alegeri în SUA. Americanii își votează astăzi noul Președinte. Kamala Harris și Donald Trump duc o luptă strânsă pentru Casa Albă și Congres
-
Rusia a distrus viitorul Ucrainei. Câţi micuţi a ucis războiul început pe 24 februarie 2022
-
PNL s-a retras de la audierea Roxanei Mînzatu în Parlament
-
Acest lucru l-ar putea îngenunchea cu adevărat pe Putin. Veniturile guvernului din petrol s-au prăbuşit: scădere cu 29%
Protestatarii scandează "Vrem guvernare, nu instigare", "Fără cucuvea la DNA", "Nu vă fie frică, Guvernul se ridică" sau "Luptăm, luptăm, Guvernul apărăm!".
Unul dintre manifestanţi a venit la protest cu un pui de cucuvea.
Bulevardele Eroii Sanitari şi Gheorghe Marinescu sunt blocate de către manifestanţi.
Şi duminică seară, peste 1.000 de persoane au manifestat în faţa Palatului Cotroceni.
UPDATE 20:30 Peste 2000 de protestatari sunt la acest moment la Palatul Cotroceni.
UPDATE 21:32 Protestatarii încep să plece
UPDATE 21:45 Protestul din faţa Palatului Cotroceni s-a încheiat
A şaptea zi de proteste în Piaţa Victoriei
În Piaţa Victoriei din Capitală s-au strâns oameni încă de dimineaţa, la ora transmiterii ştirii peste o mie de manifestanţi protestând faţă de modificările din domeniul penal, în condiţiile în care Ministerul Justiţiei a anunţat, luni, că nu este preocupat să elaboreze un proiect de lege privind modificarea şi completarea codurilor penale. Guvernul a abrogat duminică ordonanţa de urgenţă privind modificarea codurilor penale.
Traficul în zona Pieţei Victoria este blocat pe bulevardul Kiseleff şi pe Calea Victoriei.
În paralel, în faţa Palatului Cotroceni s-au strâns câteva sute de protestatari care au mesaje de susţinere a Guvernului.
UPDATE 19:38 "SuperDoru" protestează în Piaţa Victoriei
Protestatarii s-au adunat, pentru a şaptea zi consecutiv, în Piaţa Victoriei din Capitală, printre aceştia numărându-se şi un bărbat cu un costum similar cu cel al lui Superman, care s-a autointitulat "SuperDoru".
"Am venit să salvez România de mafia PSD. Costumul e de SuperDoru. Am venit cu soţia. Soţia trebuia să fie SuperMihaela. O să îi fac şi ei unul ( un costum -n.r.)", a declarat, pentru MEDIAFAX, protestatarul.
Bărbatul a avut şi un mesaj pentru Guvernul Grindeanu: "Să plece acasă. E de ajuns".
Manifestanţii din Piaţa Victoriei scandează "Hoţii","Jos Guvernul", "Dragnea la puşcărie" , "DNA să vină să vă ia", "Dragnea, nu uita, România nu-i a ta!".
La ora transmiterii ştirii, peste o mie de manifestanţi protestează în Piaţa Victoriei din Capitală, traficul în zonă fiind parţial blocat pe bulevardul Kisellef şi pe Calea Victoriei.
În paralel, peste o mie de persoane manifestează, pentru a doua seară consecutiv, şi în faţa Palatului Cotroceni, într-un miting de susţinere a Guvernului Grindeanu. Oamenii au cerut demisia preşedintelui Klaus Iohannis.
UPDATE 20:00 Peste 3000 de protestatari se află la această oră în Piaţa Victoriei.
UPDATE 20:25 Ceai cald şi fructe oferite gratis protestatarilor din Piaţa Victoriei
Mai mulţi oameni au venit, luni seară, în Piaţa Victoriei pentru a le aduce celor care protestează pentru a şaptea seară la rând ceai cald, fructe sau sandwich-uri.
"Sunt gratuite. «Energie pentru democraţie». Am început acum şase zile cu familia, după aceea ne-am adunat mai mulţi, iniţial am pornit ca să dau un exemplu copiilor mei de bunătate şi compasiune şi cred că ţara noastră are nevoie de acest exemplu de compasiune şi de dragoste. În acest moment, acest Guvern nu ne oferă acest cadru pentru a ne exprima compasiunea şi dragostea faţă de alţii, din contră ni se oferă frică, minciună, corupţie. Fiecare vine, donează produse, mănâncă fructe, o vitamină. Acesta este bulgărele care s-a rostogolit. Ne hrănim unii pe alţii", a declarat, pentru MEDIAFAX, Constantin Paraschiv.
Fructele sunt date gratuit oricui are nevoie de o rezervă de vitamine.
"Sunt mere, pere, portocale, banane. Consumul e cam de 300 de kilograme zilnic. Acestea sunt oferite gratuit. Eu am făcut această campanie împreună cu familia, tocmai pentru a arăta acestui Guvern că populaţia din România încă îşi poate arăta compasiunea, dragostea", a mai declarat, pentru MEDIAFAX, Constantin Paraschiv.
Alţi oameni au venit să le aducă protestatarilor ceai cald şi sandwich-uri.
"În fiecare seară, de luni până duminică, aici dăm ceai şi sandwich-uri, suntem de la asociaţia «Voluntari pentru România». Cine doreşte să servească un ceai cald, un sandwich...Am venit în sprijinul oamenilor în primul rând nu pentru că vrem noi să protestăm, dar oamenii aveau un mesaj pentru Guvern , fie demisia, fie alegeri anticipate şi noi am venit să îi ajutăm, să le oferim un ceai cald, un sandwich până se gândesc să-şi dea demisia", a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel.
La ora tramsmiterii ştirii, peste trei mii de manifestanţi s-au adunat în Piaţa Victoriei din Capitală. Traficul în zona Pieţei Victoria este blocat pe bulevardul Kiseleff şi pe Calea Victoriei.
UPDATE 20:30 Circa 5000 de persoane protestează în faţa Palatului Victoria.
UPDATE 20:57 Traficul auto pe Bulevardul Lascăr Catargiu din faţa Palatului Victoria a fost închis. Traficul este închis momentan şi pe Strada Paris.
UPDATE 21:25 Protestatarii din Piaţa Victoriei au aprins din nou, luni seară, lanternele telefoanelor mobile, în semn de protest faţă de decizia Guvernului de a da noaptea OUG privind modificarea Codurilor Penale.
UPDATE 21:30 Protestatarii încep să plece
UPDATE 23:18 Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat
Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat, luni seară, după aproximativ cinci ore, aceasta fiind cea de-a şaptea seară de manifestaţii din centrul Capitalei.
Citeşte şi: GALERIE FOTO Imagini spectaculoase pe râul Mureş: Oamenii vin să vadă podurile de gheaţă, specialiştii sunt atenţi la inundaţii
Citeşte şi: Un bărbat protestează în faţa Prefecturii Alba, cerând demisia lui Klaus Iohannis şi a şefei DNA
Citeşte şi: Adrian Ţuţuianu, şeful comisiei SRI, despre postarea fiicei sale, în care scria că îi este "scârbă" de protestatari: Neinspirată, dar cred că şi copiii mei au dreptul să spună ceva
Citeşte şi: 8 persoane sunt urmărite penal pentru ultraj în legătură cu protestul din Piaţa Victoriei
Citește pe alephnews.ro: Ce ar însemna o președinție Trump pentru războaiele globale și securitatea europeană? Ucraina și Israel sunt principalele subiecte
Citește pe www.zf.ro: A fost prezentat tractorul produs de RURIS Craiova. Cum arată tractorul românesc, cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
FBI, ODNI și CISA au emis un avertisment comun despre operațiunile Rusiei menite să submineze încrederea în alegerile americane
A fost prezentat tractorul produs de RURIS Craiova. Cum arată tractorul românesc, cu preţuri între 3.000 şi 5.000 de euro
Se adună nori de criză. Un uriaş magazin din China, pe care unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume a vrut să îl umple ochi cu haine, genţi şi pantofi de milioane de euro, acum stă gol şi abandonat. Să fie acesta primul semn că şi în buzunarele bogaţilor a început să bată vântul?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai puțin ştiută a magnatului
PROSPORT.RO
Ce s-a descoperit la autopsia femeii care a murit în fața spitalului din Slatina. Rudele acuză medicii de malpraxis
CANCAN.RO
La ce oră să NU folosești niciodată mașina de spălat. Plătești mai mult pentru curent dacă e utilizată atunci
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe