Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe DN5C Giurgiu-Alexandria, în zona localităţii Bujoru, judeţul Teleorman, şoferul unei maşini a lovit un grup de trei persoane, care mergeau pe stradă.
La faţa locului sunt patru echipaje medicale, ISU şi poliţişti.
Potrivit ISU Teleorman, este vorba de patru persoane, trei fiind în stare gravă, iar o femeie de aproximativ 42 de ani este în stare de şoc şi a fost preluată de echipajul paramedical.
O altă femeie de circa 35 de ani, în stop cardiorespirator, a fost preluată de echipajul SAJ Teleorman, care a început rapid manevrele de resuscitare. O tânără de 19 ani este inconştientă, cu multiple traumatisme, şi a fost preluată de un echipaj SAJ şi transportată la UPU Alexandria, iar o adolescentă de 15 ani este, de asemenea, inconştientă, cu multiple traumatisme, preluată de SMURD Zimnicea şi transportată la UPU Alexandria.