- Home
- Social
- PITEŞTI, (01.04.2019, 15:00)
- Laura Petrescu
A fost identificat cadavrul mumificat găsit în capelă, lângă vila lui Nicolae Ceauşescu din Argeş
Cadavrul mumificat găsit lângă vila lui Nicolae Ceauşescu, într-o capelă de rugăciuni din Argeş, ar aparţine unui membru al familiei lui Istrate Micescu, ministru al Justiţiei în anii '40. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru profanare de morminte iar cadavrul a fost dus la Medicină Legală.
Urmărește
18994 afișări
A fost identificat cadavrul mumificat găsit în capelă, lângă vila lui Nicolae Ceauşescu, din Argeş
Surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că osemintele găsite în Miceşti, într-o capelă de rugăciuni din zona fostei vile a lui Nicolae Ceauşescu, aparţin unui membru al familiei lui Istrate Micescu, ministru al Justiţiei în anii '40.
Potrivit acestora, este vorba despre o femeie, iar cadavrul mumificat a fost găsit fără cap.
Un muzeograf a povestit anchetatorilor că în anul 1947, mai mulţi muncitorii ar fi profanat mormântul unei boieroaice, în timp ce făceau lucrări de renovare. Aceştia ar fi căutat podoabe şi pentru că nu au găsit au jucat fotbal cu capul boieroaice, drept răzbunare.
Cadavrul mumificat găsit duminică a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi ţinut până când aparţinătorii vor decide unde îl vor reînhuma.
Între timp, reprezentanţii Poliţiei Argeş au deschis dosar penal pentru profanare de morminte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:35
-
astăzi, 11:30
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România