Cluj: spaţii inundate după spargerea unei conducte de apă, case şi maşini afectate
Prima solicitare pentru intervenţia pompierilor a venit în jurul orei 21.30, iar în momentul sosirii pompierilor la faţa locului, apa inundase carosabilul străzilor Mamaia şi Dragalina, precum şi un parcaj subteran, în care se aflau parcate 5 autoturisme, trei case de locuit, patru spaţii tehnologice din subsolul a patru blocuri de locuinţe, un garaj şi un beci.
O echipă a furnizorului de utilităţi a reuşit să oprească deversarea apei, la scurt timp după sosirea la faţa locului.
Echipajele de pompieri au intervenit, pe parcursul întregii nopţi, cu două autospeciale, două motopompe remorcabile şi patru motopompe transportabile pentru a evacua apa din spaţiile inundate, astfel încât au fost eliberate de apă până la primele ore ale dimineţii. Intervenţia pompierilor a fost sprijinită de două autocisterne, dotate cu motopompe, ale furnizorului de utilităţi. De asemenea, o echipă a furnizorului de utilităţi desfăşoară lucrări pentru reparaţia magistralei şi reluarea furnizării de apă potabilă în zonă.
Cele mai însemnate pagube au fost înregistrate în parcajul subteran, în care au fost inundate în totalitate cinci autoturisme. Au mai fost distruse bunuri din trei case de locuit, în care apa a avut adâncimea de cca 15 cm.