A plouat cu amenzi la început de sezon estival. Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a verificat şi a amendat

  • Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă sâmbătă că au dat amenzi în valoare de peste 440.000 lei în prima săptămână de controale
  • Autoritatea anunţă că a fost confiscată şi o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare.
Urmărește
559 afișări
Imaginea articolului A plouat cu amenzi la început de sezon estival. Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a verificat şi a amendat
Inspectorii anunţă rezultatele primei săptămâni de activitate a inspectorilor “Comandamentului Sezon Estival 2022”. Aceştia au verificat 200 de unităţi de alimentaţie publică şi de vânzare cu amănuntul de pe litoral.
 
„Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, constatate cu ocazia controalelor, au fost aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 443.600 de lei. Cu prilejul acestor controale, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor au oferit şi consiliere operatorilor economici verificaţi. S-au stabilit termene de remediere ale neconformităţilor constatate si termene de recontrol pentru verificarea corectării acestora”, se arată în comunicatul de pe site-ul oficial al instituţiei. 
 
De asemenea, a fost confiscată şi o cantitate de 149 de kg de produse alimentare improprii consumului uman (carne materie primă, produse finite), care au fost dirijate către unităţi de neutralizare.
 
„Dintre principalele nereguli constatate, menţionăm: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare”, mai precizează documentul.
 
Medicii veterinari din cadrul ”Comandamentului Sezon Estival 2022”desfăşoară acţiuni de control oficial în toate staţiunile de pe litoralul Marii Negre, în echipe mixte, dar şi în parteneriat cu alte instituţii ale statului cu atribuţii de control.
 

Unde poţi face sesizare

 
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul Direcţiei din Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al ”Comandamentului Sezon Estival 2022”: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr funcţionează în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.
 
Unităţile aflate pe litoralul românesc sunt supravegheate şi verificate de medicii veterinari oficiali din cadrul Comandamentului Sezon Estival 2022, se mai punctează în comunicat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici