A renunţat la cariera de economist în Londra, pentru a-şi deschide un hotel în Grecia. Oana Aristide se bucură acum de atenţia presei internaţionale

Publicat: 01 03. 2021, 19:35
Actualizat: 19 03. 2021, 12:43

Îşi ferea ochii de soare pe un trotuar din Grecia alături de mama şi sora sa. Aşa a decis Oana Aristide să renunţe la cariera de economist în Londra, pentru a cumpăra o proprietate ce avea un preţ de şapte ori mai mare decât bugetul ei.

Nu a fost uşor, dar a reuşit să pună pe picioare un hotel pe insula grecească Syros. Se întâmpla în 2017, când Grecia era încă prăbuşită de criza financiară.

Fără experienţă în imobiliare sau HoReCa, Oana şi-a dat în funcţiune proiectul de cinci stele chiar în anul pandemic 2020. Şi nu îi pare rău, spune ea.

„Nu doar au fost mai puţini turişti decât ne-am aşteptat, dar au avut şi o perioadă mai scurtă în care să vină. La sfârşitul anului trecut eram foarte optimistă fiindcă am văzut că funcţionează vaccinul, pentru că am văzut că programele de vaccinare sunt foarte avansate şi în Europa şi în restul lumii. După aceea am văzut că totul se mişcă mult mai încet decât am fi sperat. Şi Grecia are mai multe probleme decât am fi crezut cu rata infecţiei şi cu vaccinarea foarte lentă, dar sper totuşi că din mai încolo se va putea călători”, a declarat Oana Aristide, proprietar hotel.

Povestea Oanei a apărut în publicaţia britanică Financial Times, iar asta i-a crescut puternic numărul rezervărilor, spune ea.

Sunt şi români care vor să se cazeze la hotelul ei vara aceasta. Chiar dacă, de obicei, eleveţienii, francezii şi turiştii din Germania caută Syros ca destinaţie de vacanţă.

Acum, Oana se bucură de atenţia presei internaţionale. Hotelul axat pe design, artă şi sustenabilitate îl face un business diferit, spune ea.

„Camera cea mai ieftină în low season e 160 de euro cu mic dejun cu transferul din port sau de la aeroport. Şi camera cea mai premium care are piscină privată, terasă e 600 sau 650 de euro. Camerele premium se diferenţiază în primul rând că sunt mult mai mari, unele au băi de 20 de metri pătraţi, terase private, piscine. Spaţiile publice ale hotelului includ o grădină, o terasă şi un bar pe acoperiş, cu vedere spre mare, galerie de artă”, a afirmat aceasta.

TARIFE VACANŢE VARA 2021

  • ROMÂNIA, BULGARIA, GRECIA

300-400 euro per cameră/sejur 7 nopţi

  • ITALIA

500-800 de euro/persoană/7 nopţi/hotel de 3 şi 4 stele

  • SPANIA

500 – 1800 de euro/persoană/7 nopţi/hoteluri de 3-5 stele

  • TURCIA

3000-4000 euro per cameră/sejur 7 nopţi

  • EGIPT

400-900 euro/persoană/sejur de 7 nopţi/hotel de 4 şi 5 stele

  • TUNISIA

400-700/euro/persoană/7 nopţi/hotel de 4 şi 5 stele