A venit la spital cu mâna într-o pungă! Medicii se chinuie să o replanteze - VIDEO
Un bărbat de 51 de ani a ajuns la Spitalul de Urgenţe din Iaşi cu braţul drept smuls complet după ce i-a fost retezat de o bandă transportoare, pacientul urmând a fi supus unei intervenţii chirurgicale complexe, medicii încercând replantarea braţului.
A venit la spital cu mâna într-o pungă ! Medicii se chinuie să o replanteze (Imagine: Elvira Gheorghita/Arhiva Mediafax Foto)
Bărbatul a fost adus, joi, la spital în şoc traumatic, având braţul drept amputat, după ce i-a fost retezat de o bandă transportoare, fiind preluat imediat de către medicii din cadrul Unităţii Primire Urgenţe.
"Pacientul va fi supus unei intervenţii chirurgicale complexe, aceasta urmând a fi efectuată de către o echipă compusă din nouă medici. Se va încerca replantarea braţului acestuia, care a fost adus într-o pungă. Severitatea amputaţiei, plus fractura de claviculă şi omoplat, indică un prognostic funcţional rezervat în acest caz", a declarat medicul Tudor Ciuhodaru, şeful UPU din cadrul Spitalului de Urgenţe din Iaşi.
El a adăugat că, până în prezent, în Clinica de chirurgie reconstructivă din spitalul ieşean au fost replantate peste 1.000 de mâini, pacienţii provenind din toate judeţele Moldovei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO