Şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că tânărul a aruncat cheia de la lacăt şi nu a mai putut să ajungă la ea.
„Pe noi ne-au alertat ciobanii care au auzit strigăte de ajutor. L-am găsit pe un tânăr legat de un picior cu un lanţ de un copac, cu lacăt. Se pare că exersa tehnici de supravieţuire şi aruncase cheia la distanţă, astfel încât nu a putut ajunge la ea. Nu am mai întâlnit un astfel de caz”, a spus Bodean.
Tânărul a mai avut mâncare cu care a rezistat două zile după care a început să strige după ajutor.
Acesta era deshidratat şi înfometat şi a fost salvat şi predat unui echipaj de ambulanţă.