Prima pagină » Economic » Academia de Ştiinţe Agricole: Plantele modificate genetic nu prezintă riscuri pentru sănătate

Academia de Ştiinţe Agricole: Plantele modificate genetic nu prezintă riscuri pentru sănătate

Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) s-a pronunţat cu privire la plantele modificate genetic, iar concluzia a fost că acestea nu prezintă riscuri pentru sănătatea oamenilor şi pot fi promovate în continuare, a declarat joi Gheorghe Sin, preşedintele instituţiei.
Academia de Ştiinţe Agricole: Plantele modificate genetic nu prezintă riscuri pentru sănătate
Valentin Vidu
07 apr. 2011, 11:27, Economic

„Nu există nicio dată că plantele modificate genetic ar avea efecte negative”, a spus Sin, la seminarul Mediafax Talks about GMOs – „Adevărul despre organismele modificate genetic”.

El a adăugat că două treimi din alimentele de pe piaţa americană conţin ingrediente provenite din plante modificate genetic.

„Noi toţi am consumat şi consumăm cu sau fără ştiinţă alimente care au ingrediente provenite de la plante modificate genetic”, a arătat Sin.

Potrivit preşedintelui ASAS, peste 150 de milioane de hectare de teren din întreaga lume sunt cultivate cu astfel de plante.

„E normal să fie o reţinere a populaţiei la nou. Aşa a fost sute de ani”, a mai spus Sin.