Academia Română va participa la licitaţia manuscriselor lui Mircea Eliade

„Prin misiunea sa şi prin vocaţia sa, Academia Română trebuie să participe la licitaţia manuscriselor Mircea Eliade. Nu are de ales! Cea mai mare parte a patrimoniului literaturii (şi culturii) române se află în custodia Academiei Române, prin Biblioteca Academiei din Bucureşti şi prin filialele din Cluj şi Iaşi”, a afirmat academicianul Ioan-Aurel Pop.

Casa de licitaţii Historic scoate la vânzare manuscrise şi obiecte ale lui Mircea Eliade, pe 7 aprilie, sub titlul „Exerciţiu de admiraţie”. 

Matei Martin şi Sever Voinescu scriu, în Dilema Veche, că anunţul este „menit să provoace nelinişte în rîndul comunităţii ştiinţifice” întrucât vînzarea la licitaţie a unor documente ce „par a fi esenţiale pentru înţelegerea operei lui Mircea Eliade” presupune riscul ca acestea să fie achiziţionate de colecţionari privaţi şi, astfel, să li se piardă urma înainte să fi fost cercetate de specialişti.

Înainte de răspunsul academicianului Ioan-Aurel Pop, Dilema Veche a contactat două instituţii ale statului „cu obligaţii în privinţa păstrării memoriei noastre culturale”: Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional al Literaturii Române. 

(Redăm mai jos, parţial, articolul publicat de Dilema Veche  şi controversele legate de aparţinătorii manuscriselor lui Mircea Eliade)

Eugen Ciurtin este istoric al religiilor şi specialist în opera lui Mircea Eliade. El atrage atenţia, mai ales, asupra loturilor de documente care îl privesc pe marele scriitor şi istoric al religiilor. E vorba despre manuscrise, fotografii, documente şi pagini de corespondenţă de mare însemnătate pentru cei care îi studiază opera şi biografia, dar şi pentru publicul larg, interesat de scrierile lui Eliade. Eugen Ciurtin spune, într-un articol publicat recent în Libertatea, că „Eliade stă prost cu aparţinătorii. Manuscrisele lui au rămas, după 1986, în colecţii publice şi private din cele trei ţări în care a domiciliat mai îndelungat: la Chicago, Paris şi Bucureşti. De departe cele mai problematice sînt cele rămase în colecţii private bucureştene.” Multe dintre manuscrisele lui Eliade rămase în ţară au intrat în posesia editorului său, Mircea Handoca, în circumstanţe care pot fi lesne judecate moral, dar care s-au dovedit a fi irelevante din punct de vedere juridic. Iar moştenitorul acestuia e cel care le scoate la licitaţie, pe 7 aprilie, prin casa Historic.

Profesorul Sorin Alexandrescu este nepotul lui Mircea Eliade şi deţinătorul drepturilor de autor pentru opera unchiului său. Dl Alexandrescu a făcut demersuri pentru a bloca licitaţia, dar nu a avut succes. Domnia-sa a povestit, mîhnit, pe Facebook: «Despre decizia casei Historic de a pune în vînzare diverse obiecte, documente şi texte ale lui Mircea Eliade, pe lîngă cele ale altor scriitori, am aflat din presă. Nu am fost anunţat, nici consultat de nimeni în prealabil. Dată fiind situaţia, inclusiv o mare emoţie publică, am apelat la firma de avocatură Muşat & Asociaţii, din Bucureşti, pentru a mă ajuta. Aceasta a oprit iniţial vînzarea obiectelor Eliade de către Historic, printr-o Ordonanţă preşedinţială (din 11 decembrie 2019), dar casa de licitaţie a căpătat apoi la apel cîştig de cauză (6 aprilie 2020). Discuţia legală s-a purtat asupra întrebării dacă dreptul meu de proprietate intelectuală asupra conţinutului textelor Eliade, dat de primirea drepturilor de autor de la Christinel Eliade, include, sau nu, proprietatea fizică asupra obiectului material care exprimă acest conţinut. Avocaţii mei şi eu însumi am considerat că primul îl include pe al doilea, pentru că nu există decît prin acest al doilea. Cum am spus, acest punct de vedere a fost acceptat în primă instanţă, dar avocaţii lui Historic au făcut apel şi l-au cîştigat. Mai rău a fost că acest apel nu includea şi dreptul meu de-a face din nou apel împotriva lui; decizia era deci definitivă. Nu a avut importanţă că deţinerea fizică a „obiectului” fusese ea însăşi conferită temporar de către mine lui Handoca, (…) , şi nu cedată definitiv. Handoca, vînzînd unele texte, ca şi bibliotecile publice, cumpărîndu-le, au încălcat împreună dreptul moştenitorilor lui Eliade; eu, neştiind nimic de acele tranzacţii, nu le-am putut contesta la momentul respectiv», notează Sorin Alexandrescu.

Vînzarea la licitaţie a unor documente ce par a fi esenţiale pentru înţelegerea operei lui Mircea Eliade presupune riscul ca acestea să fie achiziţionate de colecţionari privaţi şi, astfel, să li se piardă urma înainte să fi fost cercetate de specialişti. Dar licitaţia de la Historic reprezintă în acelaşi timp şi o şansă. Documentele astfel licitate ar putea foarte bine să fie achiziţionate de statul român. Această licitaţie ar fi un bun prilej ca instituţiile statului să se mobilizeze rapid şi să achiziţioneze măcar acele obiecte sau documente cu valoare culturală însemnată. Astfel, documente importante ar putea să intre în circuitul academic, să devină accesibile comunităţii de cercetători, şi mai departe, publicului.

Dilema veche a contactat acele instituţii ale statului cu obligaţii în privinţa păstrării memoriei noastre culturale. Înţelegînd pe deplin rolul extrem de important al colecţiilor private în asigurarea vitalităţii şi dinamismului mediului nostru cultural, credem că statul român este dator să achiziţioneze din piaţa privată tot ce este mai relevant şi mai important pentru istoria culturii noastre. Astfel, am întrebat trei instituţii cu atribuţii şi obligaţii majore în domeniu dacă vor participa la licitaţia din 7 aprilie, încercînd să achiziţioneze documentele din arhiva lui Mircea Eliade.

Dl Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, nu a răspuns întrebării noastre.

Muzeul Naţional al Literaturii Române, care deţine în patrimoniul său numeroase manuscrise, cărţi, obiecte pesonale, fotografii şi înregistrări audio-video ale marilor noştri scriitori, ne-a transmis că nu poate participa direct la licitaţie. Această condiţionare a fost prevăzută în statut pentru ca muzeul (persoană juridică) să nu influenţeze, prin intervenţia sa, piaţa. MNLR poate achiziţiona doar prin negociere directă cu proprietarul şi a făcut-o adesea, ne-a explicat directorul Muzeului, dl Ioan Cristescu. O comisie formată din 11 membri, experţi externi şi reprezentanţi ai Muzeului, stabileşte oportunitatea şi propune un plafon al preţurilor pentru fiecare achiziţie. Oricum, spune dl Cristescu, momentul e prost: MNLR are asigurate cheltuielile de funcţionare doar pînă în luna iulie. Nici vorbă de buget pentru achiziţii. MNLR avea în program să amenajeze o cameră Mircea Eliade, însă şi acest proiect a fost suspendat din lipsa banilor.

Academia Română, în schimb, ne-a transmis că va participa la licitaţie, socotind că este de datoria ei s-o facă. Academicianul Ioan-Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române, ne-a declarat că: „prin misiunea sa şi prin vocaţia sa, Academia Română trebuie să participe la licitaţia manuscriselor Mircea Eliade. Nu are de ales! Cea mai mare parte a patrimoniului literaturii (şi culturii) române se află în custodia Academiei Române, prin Biblioteca Academiei din Bucureşti şi prin filialele din Cluj şi Iaşi. Esenţa acestui tezaur provine din donaţii şi nu din achiziţii, fiindcă plasarea valorilor intelectuale în grija Academiei este cea mai bună garanţie pentru eternitate, pentru accesibilitate, pentru păstrare judicioasă şi sigură. Cele mai multe personalităţi au donat (cu clauzele necesare) Academiei manuscrisele în cauză. În legătură cu această licitaţie, avem o rezervă, anume lipsa de bani suficienţi din partea noastră. Deşi există prejudecata că Academia Română este bogată, nu este aşa. Academia nu este o instituţie lucrativă, nu este aducătoare de profit, nu poate vinde o proprietate ca să facă rentabilă altă proprietate, nu face activităţi comerciale etc. După ce a reuşit să recupereze pînă acum o parte din vechile sale proprietăţi (confiscate de stat în 1948, dar nereturnate după 1989), Academia Română mai mult cheltuieşte decît cîştigă. Iar ceea ce cîştigă poate să cheltuiască doar pe acţiuni culturale. Nu ştim dacă vom cîştiga la licitaţie manuscrisele Mircea Eliade, dar vom face toate eforturile posibile. În condiţiile în care proprietarii acestui tezaur cultural urmăresc un cît mai mare profit material, ne vom strădui să achiziţionăm acele seturi din moştenirea Mircea Eliade care sînt indispensabile pentru istoria culturii româneşti.”