„Dacă îl citeai cu atenţie, vedeai că spune nişte lucruri pe care nimeni nu le-a spus niciodată”, a spus academicianul Eugen Simion, luni seara, la postul de televiziune Antena 3.
Augustin Buzura s-a născut la data de 22 septembrie 1938, în comuna Berinţa din judeţul Maramureş. El a urmat liceul la Baia Mare şi a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca, cu specializare în psihiatrie.
Augustin Buzura a lansat săptămânalul cultural Cultura – Fundaţia Culturală Română în decembrie 2005, la aproape un an după ce a părăsit conducerea Institutului Cultural Român (ICR). Augustin Buzura a condus ICR până la începutul lui 2005, când locul său a fost luat de Horia-Roman Patapievici.
Pe vremea când Augustin Buzura era preşedinte al ICR, Institutul a publicat o revistă tot cu denumirea Cultura. După ce a venit la conducerea ICR, Horia-Roman Patapievici a decis, în martie 2005, suspendarea apariţiei revistei Cultura, invocând motive economice.
Ulterior, în decembrie 2005, Augustin Buzura a lansat, prin intermediul fundaţiei sale, revista Cultura – Fundaţia Culturală Română. La momentul respectiv, între conducerea ICR şi Augustin Buzura a existat o dispută privind drepturile de proprietate asupra mărcii Cultura.
Citeşte şi: Cazul ”Elodia II” | Un român a fost trimis în judecată la 7 ani după ce şi-a ucis prietenul, fără să fi fost găsit cadavrul
Citeşte şi: Românii ar putea avea în curând o nouă minivacanţă. Vestea care ar putea bucura milioane de oameni
Citeşte şi: Tudose confirmă existenţa unui proiect care va bloca angajări în sistemul de stat, „dar cu excepţii”
Citeşte şi: Încă o medie de 10, la BAC, în Gorj / În comuna unde nici primarul nu a luat examenul, un elev a promovat. La 53 de ani, edilul le-a transmis tinerilor să nu-i urmeze exemplul, pentru că la el „a fost un caz fericit”