Academicianul Ioan-Aurel Pop este noul preşedinte al Academiei Române

Academicianul Ioan-Aurel Pop a obţinut 86 de voturi, iar pe locul al doilea s-a situat academicianul Victor Voicu, cu 56 de voturi, potrivit unui comunicat transmis MEDIAFAX de biroul de presă al Academiei Române.

Ioan-Aurel Pop a fost ales în cel de-al doilea tur de scrutin.

Mandatul de preşedinte al Academiei Române are o durată de patru ani, iar un membru titular poate deţine această funcţie de două ori.

Preşedintele îşi va prelua prerogativele la 15 zile după data alegerilor.

Pe 20 aprilie, vor avea loc alegerile pentru celelalte funcţii din Biroul de Prezidiu: patru vicepreşedinţi şi un secretar general.

Pentru alegerile de joi au fost propuşi patru candidaţi, academicienii Cristian Hera, Bogdan C. Simionescu, Ioan-Aurel Pop şi Victor Voicu.

Academicianul Cristian Hera, care a deţinut funcţia de preşedinte interimar după decesul fostului şef al Academiei, Ionel-Valentin Vlad, a decis însă să nu candideze.

Academicianul Ionel-Valentin Vlad, fostul preşedinte al instituţiei, a murit pe 24 decembrie 2017, la vârsta de 74 de ani, în urma unei grave suferinţe. Academicianul Ionel Valentin Vlad fusese ales preşedintele Academiei Române în 2014, după ce, în perioada 2010 - 2014, a fost vicepreşedinte al acestui for.

În vârstă de 63 de ani, academicianul Ioan-Aurel Pop este istoric.

S-a născut în satul Sântioana, judeţul Cluj, a absolvit Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov şi a urmat cursurile Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, pe care le-a încheiat ca şef de promoţie. În 1989 şi-a susţinut teza de doctorat intitulată "Adunările cneziale din Transilvania în secolele XIV-XVI".

A desfăşurat o bogată activitate didactică, ca asistent, lector, conferenţiar, din 1996, este profesor la Departamentul de istorie medievală, premodernă şi istoria artei a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, iar din 2012 este rector al acestei universităţi. A fost profesor invitat la Universitatea din Pittsburgh, SUA (1991-1992), INALCO din Paris (1998), Universitatea din Trento (2001) şi Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia (2003-2008).

În perioada 1994 - 1995 a fost directorul Centrului Cultural Român din New York, iar, între 2003 şi 2007, directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia.

În data de 29 noiembrie 2001, Academia Română l-a ales membru corespondent, iar, pe 30 martie 2010, membru titular în cadrul Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie. Trei ani mai târziu a rostit Discursul de recepţie "Semnificaţia istorică a unor nume: român şi România".

Din 1990 este membru al Comisiei de istorie a relaţiilor internaţionale din cadrul Comitetului Internaţional de Ştiinţe Istorice (Milano), iar din 1999, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe, Litere şi Arte (Paris); membru al Institutului pentru Întâlniri Internaţionale din Gorizia din 2005; membru al Ateneo Veneto, din 2005; membru în Comitetul ştiinţific al Institutului pentru cercetări de istorie socială şi religioasă din Vicenza, Italia, din 2006; membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Artă (Salzburg), din 2013; membru al International and Adult Continuing Education (IACE) Hall of Fame, din 2013; membru în Colegiul Centrului European pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (2013); membru de Onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2015); membru titular al Accademia Nazionale Virgiliana din Mantova (2015).

A fost membru în numeroase colegii şi consilii de redacţie: director, din 1994, al publicaţiei Transylvanian Review a Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române (cotată Thomson Reuters – ISI); membru în colectivul de redacţie al revistei Promemoria, revista institutului de istorie socială; preşedinte al colectivului de redacţie al revistei Articles. Creative Research and Art, Haifa, Israel; membru în colegiul editorial al Revistei de Politica Ştiinţei şi Scientometrie; Membru în Consiliul ştiinţific al Magazin istoric; membru în colegiul de redacţie al revistei Memoriile Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie; membru în colegiul de redacţie al revistei Academica a Academiei Române; membru în colegiul de redacţie al revistei Zagreb; membru al Comitetului Ştiinţific de Onoare al Colecţiei Corpus membranarum Capuanarum, publicată de Edizioni Scientifiche Italiane şi Edizioni Palladio; membru în comitetul de onoare permanent al Anuarului Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia; membru în consiliul ştiinţific al Anuarului Arhivelor Mureşene; membru în colegiul de redacţie al revistei Akademos.

Este autor a peste 50 de cărţi, ediţii de izvoare istorice, tratate şi manuale universitare, volume îngrijite şi a peste 300 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici în volume separate, reviste de specialitate şi publicaţii de cultură.

Din mulţimea volumelor de autor pot fi amintite "Instituţii medievale româneşti: Adunările cneziale şi nobiliare" (boiereşti) din Transilvania în secolele XIV–XVI (1991); "Românii şi maghiarii în secolele IX–XIV: Geneza statului medieval în Transilvania" (ed. I, 1996, ed. II, 2003; "Istoria Transilvaniei medievale: De la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul" (1997); "Geneza medievală a naţiunilor moderne (secolele XIII–XVI)" (1998); "Naţiunea română medievală: Solidarităţi etnice româneşti în secolele XIII–XVI (1998); Românii şi România: O scurtă istorie" (1998; tradusă în engleză, italiană, germană şi spaniolă); "Istoria, adevărul şi miturile" (2002); "Contribuţii la istoria culturii româneşti" (2003); "Istoria românilor" (2010); "Biserică, societate şi cultură în Transilvania secolului al XVI-lea. Între acceptare şi excludere"(2012); "De manibus Vallacorum scismaticorum", "Romanians and Power in the Mediaeval Kingdom of Hungary (The Thirteenth and Fourteenth Centuries)" (2013); "Cultural Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth-Century Transylvania. How the Jesuits Dealt with the Orthodox and Catholic Ideas" (2014).

Este coautor la sintezele: "A History of Romania" (1995, 1996, 1997); "Istoria României: Transilvania" (vol. I, 1997) şi unul dintre coordonatorii lucrărilor "O istorie a românilor" (1998, apărută în mai multe limbi); "Istoria Transilvaniei" (3 vol., 2003–2008; tradusă în engleză); "Istoria României: Compendiu" (2004, 2007; tradusă în engleză).
Vorbitor de franceză, engleză, italiană, germană şi maghiară, Ioan-Aurel Pop a fost distins cu premiul George Bariţiu al Academiei Române (1991), premiul de excelenţă al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (2011) şi premiul Media de Excelenţă, din partea publicaţiei Gazeta de Cluj (2011).

De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler din partea preşedintelui Românei (2010), Ordinul de Onoare din partea preşedintelui Republicii Moldova (2010), Medalia "Crucea Transilvană" din partea Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului (2014), cu titlul de Comandor al Ordinului Militar de România (2014), cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler (2015), Medalia "Crucea Şaguniană pentru laici" din partea Mitropoliei Ardealului (2015), Diploma "Meritul Academic" din partea Academiei Române (2015), Medalia "Crucea Nordului pentru mireni" din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord (2016), Ordinul "Palmes Academiques" în grad de Cavaler din partea Republicii Franceze (2016) şi Ordinul “Steaua Italiei", în grad de Comandor din partea Republicii Italiene (2016).