Academicianul Viorel Barbu este noul preşedinte al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare

Publicat: 16 06. 2016, 16:09
Actualizat: 30 03. 2020, 08:24

Noul preşedinte al Consiliui Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) este academicianul Viorel Barbu, iar noii vicepreşedinţi aleşi sunt Marius Andruh (Universitatea din Bucureşti), Mircea Dan Bob (Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca) şi Dan Floricău (Universitatea Politehnica din Bucureşti), informează Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă remis joi agenţiei MEDIAFAX.

Tot prin votul membrilor Consiliului General, Valentina Sandu-Dediu (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti) a fost desemnată secretar general al CNATDCU.

Numirile au fost făcute prin vot în cadrul unei întâlniri de joi care a avut ca obiectiv alegerea conducerii şi discuţii asupra regulamentului de organizare şi funcţionare al CNATDCU, precum şi asupra problemelor curente.

În urma întâlnirii, noul CNATDCU şi-a preluat atribuţiile şi a agreat modalitatea de lucru în cadrul Consiliului general, urmând ca şi comisiile de specialitate să-şi înceapă activitatea, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.482/2016.