Prima pagină » Social » Prefectul Speranţa Cliseru, care a semnat ordinul de evacuare a Pieţei Victoria, la protestul din 10 august, la Parchetul General

Prefectul Speranţa Cliseru, care a semnat ordinul de evacuare a Pieţei Victoria, la protestul din 10 august, la Parchetul General

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, cea care a semnat ordinul de evacuare a Pieţei Victoria în noaptea violenţelor de la mitingul din 10 august, a ajuns, miercuri, la Parchetul General, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Prefectul Speranţa Cliseru, care a semnat ordinul de evacuare a Pieţei Victoria, la protestul din 10 august, la Parchetul General
Florin Zafiu
22 aug. 2018, 13:07, Social

Până la ora transmiterii ştirii, procurorii nu au transmis oficial care este motivul prezenţei acesteia la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau în ce calitate.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, după audierea din Comisia pentru apărare a Camerei Deputaţilor, că nu a vorbit cu prefectul Capitalei în ziua de 10 august, atunci când a avut loc mitingul violent din Piaţa Victoriei şi când a fost semnat ordinul de evacuare a Pieţei.

„Am făcut precizarea că nu am vorbit cu doamna prefect în cursul zilei de 10 august”, a declarat Carmen Dan. Întrebată dacă nu a ştiu că prefectul semnase ordinul de evacuare a Pieţei Victoria, Carmen Dan a spus” Am primit informaţia pe fluxul informaţional pe care vi l-am precizat, conform prevederilor legale, după ce s-a semnat ordinul de restabilire”.

Procurorii au înregistrat, până în prezent, 386 de plângeri depuse de protestatari împotriva jandarmilor, a informat Parchetul General, care a mai precizat că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au fost deschise, în urma violenţelor de la protestul din 10 august, 22 de dosare penale.