- Home
- Social
- (17.07.2020, 07:58)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Acces restricţionat pe Valea Oltului începând de astăzi. Se va circula în condiţii speciale de trafic până pe 30 septembrie
- Circulaţia rutieră se va desfăşura cu restricţii de tonaj, de vineri, 17 iulie, până în 30 septembrie, pe DN 7 – Valea Oltului
- Au fost impuse restricţii în localitatea Câineni, judeţul Vâlcea, în zona unde s-a surpat o porţiune de drum
![Imaginea articolului Acces restricţionat pe Valea Oltului începând de astăzi. Se va circula în condiţii speciale de trafic până pe 30 septembrie](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/19428295/1/trafic-jam-pxa2.jpg?width=560)
Valea Oltului
Circulaţia rutieră se va desfăşura cu restricţii de tonaj, de vineri, 17 iulie, până în 30 septembrie, pe DN 7 – Valea Oltului, în localitatea Câineni, judeţul Vâlcea, în zona unde s-a surpat o porţiune de drum, iar în prezent se fac lucrări de consolidare.
Poliţia Română a transmis că vor fi instituite restricţii de circulaţie pe DN7, în localitatea Câineni, la km 238+000, din judeţul Vâlcea.
„Începând de vineri, 17 iulie 2020, şi până la 30 septembrie 2020, se interzice circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN 7, pe segmentul Râmnicu-Vâlcea – Veştem, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică”, anunţă poliţiştii.
Se aplică restricţiile de tonaj vinerea, între orele 14.00 – 22.00 şi sâmbătă şi duminica, între orele 06.00 – 22.00.
Restricţiile se impun pentru execuţia lucrărilor aferente obiectivului „Prăbuşire zid de sprijin şi afectare corp drum”, km.238+000 – km.238+200.
În zona lucrărilor, semnalizarea este asigurată prin semafoare.
Utilizarea traseului cu restricţii de către vehiculele cu masa maximă admisă de până la 3,5 tone, este opţională. Pentru aceste vehicule, se poate utiliza varianta ocolitoare: SN 7 Rm.Vâlcea – Brezoi – DN 7AVoineasa – DN 67C TransAlpina – Sebeş sau Tg.Jiu – DN 67 Novaci – DN 67C TransAlpina – Sebeş.
Vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 30 tone pot utiliza variantele ocolitoare: Rm.Vâlcea – DN 67 Tg-Jiu – DN 66 Bumbeşti Jiu – Petroşani – Deva sau Filiaşi - DN 66 Tg-Jiu – Bumbeşti Jiu – Petroşani – Deva.
Vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 40 tone pot utiliza variantele ocolitoare: Piteşti – Bucureşti – A3 Ploieşti – DN 1A – Braşov DN1 – Veştem - Sibiu sau Craiova – DN 6 Dr.Tr.-Severin – Caransebeş – DN 68 Haţeg – Deva.
Variantele ocolitoare sunt valabile şi pentru sensul de retur.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=19428295&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe