- Home
- Social
- PITEŞTI , (13.03.2019, 11:32)
- Laura Petrescu
Accident absurd: Patronul unei firme a murit după ce o aşchie i-a sărit în piept, în timp ce lucra la gater
Patronul unei firme din Ştefan cel Mare, judeţul Argeş, a murit, miercuri, după ce, în timp ce lucra la un gater, o aşchie i-a sărit în piept, la nivelul inimii. Poliţiştii fac verificări, cazul fiind încadrat drept accident de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patronul unei firme a murit după ce o aşchie i-a sărit în piept, în timp ce lucra la gater
Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a fost solicitat şi elicopterul SMURD, dar medicul a constatat decesul.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, care era chiar patronul, lucra la gaterul firmei când o aşchie i-a sărit în piept, la nivelul inimii.
„Medicul de pe elicopter a constatat decesul persoanei. Aşchia a sărit în piept, la nivelul inimii. Era inconştient şi sângera abundent”, a declarat Epure.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, în acest caz au fost începute verificări, cazul fiind încadrat drept accident de muncă.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe