Accident cu şase persoane rănite, printre care un copil, pe DN1, la Academia de Poliţie
Subcomisarul Daniel Piştea de la Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei a declarat pentru MEDIAFAX că accidentul s-a produs miercuri la prânz la intersecţia dintre Aleea Privighetorilor şi Otopeni, în apropiere de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.
Alexandru D. (72 de ani) a intrat pe contrasens când se întorcea spre Bucureşti, dinspre Otopeni, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Brigăzii de Poliţie Rutieră.
Când a ajuns în dreptul imobilului cu numărul 95, a pierdut controlul asupra maşinii, a trecut peste scuarul care desparte cele două sensuri de mers şi s-a tamponat frontal cu un autoturism marca Renault Megane, condus din sens opus de cărte B. Aurelia de 30 ani, din Bucureşti.
Cei doi şoferi şi alte patru persoane, printre care o fetiţă de trei ani, au fost grav rănite, precizează sursa citată.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare, care va fi înaintat pentru soluţionare Biroului Cercetări Penale – Sector 1 din cadrul Brigăzii Rutiere.