- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Accident grav în Bolintin Vale: Nouă persoane au ajuns la spital
Nouă persoane au ajuns la spitale din Bucureşti şi Bolintin Vale, după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit de un autoturism Dacia al cărui şofer a pierdut controlul volanului, între localităţile Bolintin Deal şi Ciorogârla.
Accident grav în Bolintin Vale: Nouă persoane au ajuns la spital (Imagine: Cristi Vatavu/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit reprezentanţilor IPJ Giurgiu, accidentul a avut loc pe DJ 601 între localităţile Bolintin Deal şi Ciorogârla, după ce un autoturism Dacia a derapat din cauza vitezei mari şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un microbuz în care se aflau şoferul şi zece pasageri.
Iniţial, toate cele nouă persoane rănite, pasageri în microbuz, au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul orăşenesc din Bolintin Vale, pentru investigaţii medicale.
"Accidentul a avut loc pe drumul dintre comunele Bolintin Deal, judeţul Giurgiu, şi Ciorogârla, judeţul Ilfov, unde şoferul Daciei a pierdut controlul volanului maşinii, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic şi a vitezei mari. Maşina a derapat şi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un microbuz care circula dinspre Ciorogârla", a declarat comisar Mirela Gheţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu.
Potrivit sursei citate, în urma accidentului, nouă oameni, toţi pasageri în microbuz, au fost transportaţi pentru îngrijiri medicale la Spitalul Bolintin Vale, patru dintre acestea fiind trimise pentru investigaţii la unităţi sanitare din Bucureşti, existând suspiciuni că prezintă fracturi, starea lor fiind stabilă la ora actuală.
"Şoferii nu au suferit leziuni şi nu au fost transportaţi la spital", a mai declarat comisarul Mirela Gheţa.
La ora transmiterii ştirii, victimele au fost descarcerate de către pompierii militari şi transportate la spitale din Bolintin Vale şi Bucureşti.
Şoferului autoturismului Dacia i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.