- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.04.2017, 15:40)
- Andreea Traicu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Accident GRAV în judeţul Olt. Planul roşu de intervenţie, ACTIVAT / Patru persoane, o familie cu doi copii, morţi. Antrenorul lotului naţional de juniori la tenis de masă, cea de-a cincea victimă - FOTO/VIDEO
Un accidentu rutier a avut loc, luni, în localitatea Bobiceşti, din judeţul Olt, fiind implicate două autoturisme şi un tir. Din primele informaţii sunt şase victime, patru persoane fiind în stop cardio-respirator, fiind activat planul roşu de intervenţie. UPDATE: O familie cu doi copii, primele victime.
Urmărește
10171 afișări
UPDATE 21:25 Cea de a cincea victimă a accidentului de luni, din judeţul Olt, este Mihai Bobocică, antrenorul lotului naţional de juniori la tenis. Legenda sportului craiovean avea 63 de ani, iar luni se îndrepta spre un concurs, când un TIR scăpat de sub control a lovit două maşini şi a omorât 5 persoane.
Antrenorul craiovean de tenis de masă Mihai Bobocică se numără printre cele cinci victime ale cumplitului accident petrecut, luni după-amiază, în judeţul Olt, pe Drumul Naţional 65. El a murit în timp ce aştepta să fie transferat la UPU Craiova, după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral sever.
„A decedat şi cea de a cincea victimă a accidentului, bărbatul în vârstă de 63 de ani. A murit la UPU Slatina, fiind pregătit să fie transferat la Neurochirurgie Craiova”, a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul medical al Spitalului Slatina, medicul Cătălin Pătru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
O familie din Craiova - o femeia, care se afla la volan, un bărbat şi cei doi copii - a murit, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un TIR, în judeţul Olt, pe DN 65, la Pădurea Saru.
Mihai Bobocică, în vârstă de 63 de ani, din Craiova, se afla la volanul celuilalt autoturism lovit de TIR.
Bobocică era antrenorul lotului de Juniori III al Federaţiei Române de Tenis de Masă şi urma să plece, alături de 12 sportivi şi antrenorul Gabriel Poştoacă, la Câmpulung, la un cantonament de pregătire..Mihai Bobocică a antrenat echipa de juniori de tenis de masă a Italiei, fiul său fiind campion naţional al italienilor la acest sport. A fost elevul antrenorului emerit Virgil Bălan, iar în anul 2011, autorităţile locale din comuna Piscu Vechi, judeţul Dolj, au organizat o competiţie de tenis de masă, ce a purtat denumirea Cupa „Mihai Bobocică”.
UPDATE 18:25 O femeie de 33 de ani, soţul ei, în vârstă de 38 de ani şi doi copii, unul de 3 ani şi altul de 5 ani, au murit, luni, în accidentul de pe DN 65, din Pădurea Sarului, din judeţul Olt. Încă un bărbat, şoferul unei alte maşini, a murit la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În total, în accidentul din Pădurea Sarului, din judeţul Olt, au murit cinci persoane, respectiv o familie formată din 4 persoane, aceştia fiind în prima maşină lovită de TIR şi şoferul celui de-al doilea vehicul, un bărbat de 63 de ani. Toţi cei decedaţi sunt din Craiova.
Şoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Dâmboviţa, a fost transportat, conştient, cu dureri la membrele inferioare, la UPU Slatina.
Directorul medical al Spitalului Slatina, medicul Cătălin Pătru, a declarat că cei doi copii, un băiat şi o fetiţă, cu vârste între trei şi cinci ani, au murit la spital, în ciuda manevrelor de resuscitare realizate atât în timpul transportului cu ambulanţa, cât şi la Spitalul Slatina.
„Au fost aduşi cu ambulanţa doi copii şi un adult. Copiii au ajuns în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare făcute în timpul transportului cu ambulanţa. S-au continuat manevrele de resuscitare, peste 30 de minute pentru fiecare, fără niciun fel de răspuns, declarându-se decesul. Este vorba de copii mici, o fetiţă de 3-4 şi un băiat mai mare, de 5-6 ani", a afirmat Pătru.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu, a declarat că femeia de 33 de ani a fost găsită decedată şi încarcerat în autoturism, în timp ce pentru bărbat s-au efectuat manevre de resuscitare, fără rezultat.
„Un bărbat şi o femeie, în jur de 35 de ani, din Craiova, au decedat. Ambii au fost încarceraţi. Femeia, care era şi şofer, a fost găsită cu leziuni incompatibile cu viaţa. Bărbatul găsit în stop cardio-respirator, s-au executat manevre de resuscitare, fără rezultat favorabil şi a fost declarat decedat”, a declarat Băsăşteanu.
În urma accidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.
Potrivit primelor cercetări făcute la faţa locului de poliţişti, accidentul de la Pădurea Sarului s-a petrecut după ce o anvelopă a autotrenului a explodat, TIR-ul intrând pe contrasens şi lovind celelalte două autoturisme.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, agentul principal Alexandra Dicu, a declarat că poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul în urma căruia cinci persoane, printre care doi copii, şi-au pierdut viaţa.
„Potrivit datelor preliminare, din cauză că ar fi făcut explozie la o anvelopă, şoferul TIR-ului a pierdut direcţia de deplasare, a intrat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu două autoturisme”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.
UPDATE 16:16 Patru persoane, între care doi copii, au murit, luni, în urma accidentului care a avut loc pe DN 65 în judeţul Olt, după ce un TIR a pătruns pe contrasens şi a lovit două maşini, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Numărul persoanelor decedate în urma accidentului din judeţul Olt a crescut, după ce unul dintre bărbaţi, care era rănit grav, a decedat.
De asemenea, la Spitalul din Slatina au murit şi cei doi copii care au fost răniţi în urma accidentului.
La ora transmiterii acestei ştiri, respectiv o femeie şi un bărbat, ambii din Craiova, care au vârste de aproxiamtiv 35 de ani, precum şi doi copii cu vârste de 5 – 6 ani sunt decedate.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăştean, a declarat că victimele adulte au fost încarcerate în urma accidentului, iar femeia, care era şi şofer, a suferit leziuni incompatibile cu viaţa, aceasta fiind găsită decedată.
În accident au fost implicate două autoturisme şi un TIR, şase persoane fiind rănite, dintre care patru au decedat. Evenimentul s-a petrecut pe DN 65, în zona Pădurii Slatina.
Primele informaţii arată că accidentul a avut loc după ce a explodat unul dintre cauciucurile autocamionului şi acesta a pătruns pe contrasens, lovind două maşini.
UPDATE 15:56 O femeie a murit, iar doi copii şi un bărbat sunt în stop cardio-respirator, după ce autoturismele în care se aflau au fost implicate, luni după-amiază, într-un grav accident cu un TIR, în judeţul Olt, pe DN 65 la Pădurea Saru.
Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu, a declarat că în accident au fost implicate două autoturisme şi un TIR, în urma evenimentului rutier fiind încarcerate trei victime. Evenimentul s-a petrecut pe DN 65, în zona Pădurii Slatina.
În urma accidentului au fost şase victime, din care cinci în stare gravă, respectiv un bărbat şi doi copii, în vârstă de cinci-şase ani, toţi în stop cardio-respirator, şi un alt bărbat, şoferul TIR-ului, care are răni externe.
„Este vorba de o femeie decedata, doi copii 5-6 ani, un bărbat, toţi în stop cardio-respirator, şi un alt bărbat care a fost preluat de SAJ. Toţi sunt transportaţi spre Spitalul Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.
Un elicopter SMURD a ajuns la locul producerii accidentului pentru a prelua o parte din victime.
Primele informaţii arată că accidentul a avut loc după ce a explodat unul dintre cauciucurile autocamionului.
Accidentul rutier a avut loc, luni, în localitatea Bobiceşti, din judeţul Olt, fiind implicate două autoturisme şi un tir. Din primele informaţii sunt şase victime, patru persoane fiind în stop cardio-respirator, fiind activat planul roşu de intervenţie.
Accidentul a avut loc pe DN 65, judeţul Olt.
La faţa locului intervin două echipaje SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple, o descarcerare, o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare şi trei echipaje medicale SAJ Olt., transmite IGSU.
Galerie foto
Citeşte şi: Pasajul Piaţa Sudului rămâne închis. Viceprimar: Inspectoratul de Construcţii nu aprobă recepţia parţială la Pasaj
Citeşte şi: Şase persoane, AUDIATE în dosarul de ucidere din culpă deschis după moartea alpiniştilor din Retezat. Taţii copiilor, audiaţi după înmormântare
Citeşte şi: Alpinistul Torok Zsolt, cu experienţă de 30 de ani, despre tragedia din Retezat: Eroare umană, muntele nu e ucigaş
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe