Accident grav în Râmnicu Vâlcea: Doi morţi şi şase răniţi, între care trei copii, după ce un şofer a intrat pe contrasens

Două persoane au murit şi alte şase, între care trei copii, au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, duminică, în municipiul Râmnicu Vâlcea, din cauza unui şofer care a intrat pe contrasens şi a fost izbit violent de o maşină care circula regulamentar.

Urmărește
768 afișări
Imaginea articolului Accident grav în Râmnicu Vâlcea: Doi morţi şi şase răniţi, între care trei copii, după ce un şofer a intrat pe contrasens

Accident grav în Râmnicu Vâlcea: Doi morţi şi şase răniţi, între care trei copii, după ce un şofer a intrat pe contrasens

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratuluide Poliţie Vâlcea, Alina Teodorescu, accidentul s-a produs la kilometrul 175+800de metri al DN 7, pe strada Barajului, din municipiul Râmnicu Vâlcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţiştii au stabilit că un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Blaj, aflat la volanul unui autoturism Ford, a intrat pe contrasens, maşina sa fiind izbită din lateral de un Audi care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul Ford a fost proiectat peste parapetul de protecţie de pe marginea drumului, căzând într-o râpă la o diferenţă de nivel de şase metri.

Şoferul Fordului şi un pasager în vârstă de 46 de ani, din Blaj, au murit.

De asemenea, cei şase ocupanţi ai autoturismului Audi, respectiv şoferul în vârstă de 35 de ani, un tânăr de 20 de ani, o femeie de 29 de ani şi trei copii cu vârste cuprinse între zece şi 14 ani, au fost răniţi.

În urma accidentului, timp de câteva zeci de minute strada Barajului din Râmnicu Vâlcea a fost complet blocată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici