Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, a declarat că accidentul s-a produs pe un drum judeţean, între localităţile Daia şi Roşia, unul dintre pasagerii autoturismului fiind găsit mort.
„Un şofer în vârstă de 20 de ani, din Roşia, în timp ce conducea spre Daia, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus, a lovit glisiera din stânga şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile”, a spus Welter.
În autoturism se aflau cinci persoane.
„În accidentul rutier au fost cinci victime, dintre care una decedată”, a spus Cristina Criveanu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Traficul în zona producerii accidentului se desfăşoară îngreunat la ora transmiterii acestei ştiri.