- Home
- Social
- SUCEAVA, (17.01.2014, 13:56)
- Tibi Bujdei
Accident grav în Suceava: Trei persoane au murit, alte trei au fost rănite după ce două autovehicule s-au ciocnit
Trei persoane au murit, iar alte trei au fost rănite, în urma unui accident produs, vineri după-amiază, pe DN 17, la intrarea în municipiul Câmpulung Moldovenesc dinspre Gura Humorului, după ce două autovehicule s-au ciocnit.
Urmărește
921 afișări
Accident grav în Suceava (Imagine: Shutterstock)
O a treia persoană rănită în accidentul produs, vineri, pe DN 17, la intrarea în municipiului Câmpulung Moldovenesc, a decedat în drum spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, astfel că bilanţul accidentului a ajuns la trei morţi şi trei răniţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Directorul medical al SJU Suceava, dr. Tiberius Brădăţan, a declarat corespondentului MEDIAFAX că pacientul care urma să ajungă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava a fost declarat mort la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) după ce, în timp ce era transportat de la Câmpulung Moldovenesc la Suceava, i-au fost făcute fără succes manevre de resuscitare.
El a precizat că pacientul, care suferise un traumatism cranian, fracturi costale multiple şi ruptură de diafragmă, mai fusese resuscitat la Câmpulung Moldovenesc timp de 45 de minute.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
-
SUA şi Marea Britanie înăspresc sancţiunile împotriva industriei petroliere ruse
La SJU Suceava a mai ajuns, vineri seară, unul dintre răniţi, care în urma accidentului a suferit un traumatism cranio-cerebral minor şi contuzie de coloană lombară. De asemenea, în cursul după-amiezii un alt rănit cu fracturi costale şi la picioare a fost adus la unitatea spitalicească suceveană.
Un alt rănit, care suferise un traumatism cranio-cerebral grav şi traumatism toracic, a fost transportat cu un elicopter la un spital din Iaşi.
Un accident în care au fost implicate două autovehicule în care se aflau şase persoane s-a produs vineri, în jurul orei 13.00, pe DN 17, la intrarea în Câmpulung Moldovenesc.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că, cel mai probabil, accidentul a avut loc din cauza unei depăşiri neregulamentare.
În accident au fost implicate un vehicul de transport marfă cu trei locuri, toate ocupate, maşina având volan pe parte dreaptă, şi o autoutilitară cu 8+1 locuri, în care se aflau trei persoane.
Şoferii, în vârstă de 24 de ani şi 28 de ani, au murit în urma accidentului.
Într-una dintre maşini se aflau trei fraţi din Gura Humorului, cu vârste de 24, 19 şi 36 de ani, iar în cealaltă maşină erau trei bărbaţi din comuna suceveană Mironu, cu vârste de 28, 40 şi 31 de ani.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:44
-
astăzi, 08:36